Copiii unei femei care a decedat în spitalul din Galați după ce s-a internat acolo spun că mama lor a murit cu zile sub privirile medicilor care ar fi trebuit sa o salveze.
Rudele susțin că femeia a fost tratată pentru diabet, deși ea avea o afecțiune pulmonară.
Pacienta a ajuns la spitalul din Galați pe picioarele ei, acuzând stări de oboseală și probleme respiratorii.
Deși rezultatele radiografiilor au confirmat că aceasta are probleme la plămâni, medicii au internat-o pe secția persoanelor cu diabet.
Citește și: Primul spital din România care interzice din nou vizitele, din cauza COVID
Fiul femeii decedate: "Medicul a fost deranjat că i-am spus părerea mea"
Văzând că starea de sănătate a femeii se agravează de la o zi la alta, familia acesteia a alertat medicii, dar fără folos.
După 17 zile de în unitatea medicala, pacienta a murit.
"Mi s-a spus că are un diabet care poate fi tratat, că este în continuare investigată și că nu ar prezenta, nicidecum, un pericol pentru viața ei.
Văzând că starea sa se degradează, am luat legătura din nou cu medicul curant, care a fost vizibil deranjat prin faptul ca am indicat eu prin părerea mea neprofesională, că ar avea o afecțiune pulmonară", declară Laurențiu Toia, fiul femeii decedate.
Avocatul familiei: "Autopsia a confirmat problemele pulmonare"
Acesta acuză și faptul că au fost probleme la instalația de oxigen la care pacienta a fost conectată.
Avocatul familiei confirmă că familia a cerut o autopsie și spune că, potrivit certificatului constatator al decesului, cauza care a dus la insuficiența cardiorespiratorie a fost o bronhopneumopatie obstructivă cronică acutizată.
"De aici, noi deducem faptul că, așa cum și pacienta a reclamat când a ajuns la spital, (ea) avea probleme pulmonare care, ulterior, din cauza modului deficitar în care a fost îngrijită de personalul medical, au dus la decesul acesteia", a mai spus avocatul Alexandru Cosmin Lăcătuș.
Familia victimei a depus mai multe plângeri și cere să se facă dreptate iar spitalul a format, la rândul său, o comisie de audit clinic intern.
De asemenea, autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în spital.