Statul Islamic atacă cu arme chimice? Victimele sale au ochii roşii, eritem cutanat şi dificultăţi respiratorii26 Aug
Terorişti ai Statului Islamic, păcăliţi de femei din Cecenia. Le-au trimis bani să ajungă în Siria, ele le-au întors spatele31 Iul
Opoziţia din Siria s-a pus de acord cu privire la necesitatea înlăturării preşedintelui Bashar Al-Assad25 Iul
Liderul unui grup terorist afiliat Al-Qaida a fost ucis într-o lovitură aeriană americană în Siria22 Iul
Masacru în oraşul sirian Kobane. Jihadiştii din gruparea Statul Islamic au ucis cel puţin 120 de civili 26 Iun
Declaraţia unui politician sirian, sub rezerva anonimatului: "Divizarea Siriei, inevitabilă. Regimul ISIS vrea să controleze litoralul, Hama, Homs şi Damascul" 24 Mai
Preşedintele sirian Bashar al-Assad recunoaşte, pentru prima dată, că armata sa a suferit înfrângeri06 Mai
"Am văzut copii fără capete". Un sirian povesteşte IADUL prin care a trecut în urma unui atac cu bombă05 Mai
Scene cutremurătoare în Siria! Cadavrele a zeci de membri ai forțelor regimului, pe străzile oraşului ocupat de Al-Qaida25 Apr
Comisarul european pentru justiție: Aproape 6.000 de europeni s-au alăturat grupurilor jihadiste din Siria14 Apr
Valls: Șapte francezi sau rezidenți în Franța, autori ai unor atentate sinucigașe în Irak și Siria 13 Apr
Comisia Europeană: Între 5.000 şi 6.000 de europeni au plecat în Siria pentru a se alătura jihadiştilor 13 Apr
E SFÂŞIETOR ce i s-a întâmplat fetiţei care "s-a predat" în faţa aparatului foto. "E în GHEARELE noastre"03 Apr
Foşti soldaţi britanici vor să răpună Statul Islamic. Veteranii îi contrazic acid: "Cine se cred puştii ăştia, Echipa de Şoc?! Vor fi morţi într-o săptămână!"19 Mar