Raed Arafat (n. 24 mai 1964, Damasc, Siria) este un medic român de origine palestiniană, născut în Siria, specializat în anestezie-terapie intensivă. A crescut în Nablus, Cisiordania, iar la vârsta de 16 ani (în 1981) a emigrat în România pentru a studia medicina.
În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă.
La 23 august 2007 premierul de atunci al României,
Călin Popescu Tăriceanu, l-a numit subsecretar de stat în Ministerul Sănătății Publice. Din cauza unor conflicte politice cauzate de criticile pe care Raed Arafat le-a adresat privind reforma din sistemul sanitar, acesta a fost nevoit să demisioneze din funcție pe 10 ianuarie 2012.
Pentru o perioadă de o săptămână, postul de subsecretar a fost ocupat de medicul Andrei Georgescu, iar în urma mai multor proteste care au izbucnit în București și în alte orașe din România, Raed Arafat a fost repus în funcție de către premierul Emil Boc pe 17 ianuarie 2012.
În ianuarie 2014 a fost numit șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) creat în cadrul Ministerului pentru Afaceri Interne.
În anul 2003 a primit Ordinul Național „Pentru Merit” în gradul de Cavaler de la președintele
Ion Iliescu, pentru întreaga activitate științifică și de cercetare, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea și promovarea tehnologiei informației și comunicațiilor în România.
a 31 decembrie 2005 Raed Arafat a fost decorat de către
Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer, ca recunoaștere a eforturilor depuse în salvarea oamenilor la inundații și pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieților a numeroși români
De asemenea, tot datorită muncii depuse de echipa sa, publicația Jurnalul Național l-a numit pe doctorul Arafat „Omul zilei”.
În 2010 a fost numit profesor invitat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Pe 30 iunie 2012 a fost desemnat membru de onoare al Academiei Americane de Medicină de Urgență, pentru sprijinul acordat la dezvoltarea acestui sistem primind și premiul pentru leadership. Pe 1 martie 2013 a fost decorat de fostul rege Mihai.
Eşti pe pagina 8 din 25 a ultimelor ştiri despre Raed Arafat publicate pe Antena 3.