Abuzurile din justiţie sunt tolerate de politicieni? Proiectul de lege privind răspunderea magistraţilor a fost blocat23 Aug
Mircea Badea: Doamna Kovesi şi domnul Niţu ar trebui să facă puţin curat în nişte zone murdare ale fostului DNA16 Iul
Mircea Badea: Eu îl susţin pe domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis în orice demers. Domnia sa este un model de reuşită16 Iul
SUBIECTIV. Tăriceanu: Justiţia nu este infailibilă, judecătorii sunt şi ei oameni, greşelile sunt posibile10 Iun
SUBIECTIV. Tăriceanu: O putere a statului în afara oricărui control democratic, ca justiţia, poate deveni excesivă10 Iun
Mircea Badea: Doamna Rarinca a fost eliberată de justiţie şi propaganda SRI zice că Tăriceanu a atacat justiţia27 Mai
"Pe Macovei le-am băgat-o eu pe gât". Băsescu recunoaşte că toţi cei care conduceau sistemul judiciar în mandatul său erau oamenii lui04 Mai
Mircea Badea, despre întâlnirea dintre preşedintele României şi cel al Înaltei Curţi: Au vorbit despre case şi amenajări08 Apr
Mircea Badea: "Cărtărăscu" spune că justiţia proteja oamenii lui Băsescu, în independenţa ei. Înţelegeţi?31 Mar
Lumea se întoarce împotriva lui. Băsescu atacă în stânga şi în dreapta, făcând din Justiţie sacul lui de box26 Mar
Mircea Badea: Am fost ameninţat de nişte penibili. Mă duc să depun plângere penală, să vedem justiţia20 Mar
Mircea Badea: Propaganda lui Băsescu acum atacă justiţia. Cum s-au luat de Băsescu, justiţia nu mai e independentă19 Mar
Mesajul DUR al preşedintelui Klaus Iohannis către clasa politică din România. "Respectaţi-vă alegătorii!"16 Mar