Preşedintele Klaus Iohannis spune este de acord ca CSAT să verifice dacă există acoperiţi în Justiţie şi că, dacă CSM transmite o astfel de cerere, cu siguranţă că CSAT se va conforma.
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de joi a emisiunii "100 de minute", realizată de Alessandra Stoicescu, la Antena 3.
Realizatorul emisiunii "Secvenţial", Adrian Ursu, a explicat că problema majoră este la nivelul agenţilor cu dublă măsură, pentru că aceştia nu răspund doar nevoilor justiţiei, dar şi unor alte comenzi.
"În mod evident, această cercetare se va face apelând la cei care au comis ilegalitatea să dea răspunsul dacă există sau nu ilegalitate. Şi anume dacă au racolat nişte oameni în justiţie. Să nu uităm, există instituţii de la care există detaşaţi pe faţă, în baza unei prevederi destul de bizare, care permite detaşarea pe termen nelimitat. Unul dintre ei este chiar la Ministerul Justiţiei, alături de ministru, în funcţie înaltă. Problema este că în magistratură există persoane cu dublă comandă. Ei nu răspund numai nevoii de justiţie, ci şi unei alte comenzi, a celor care i-au trimis acolo. Ori asta nu vom afla niciodată. Eu nu cred că cineva vrea să îi caute cu adevărat. Ei nu sunt pe nişte liste transparente. Nimeni nu îi caută pe judecătorii cu naşul în suflet, o categorie la fel de numeroasă şi gravă ca acoperiţii despre care vorbeam. Aceştia au făcut cele mai multe servicii unui om şi cele mai mari deservicii justiţiei."
Răzvan Savaliuc, senior editor la Lumea Justiţiei, a explicat că există şi magistraţi descoperiţi în justiţie, despre care a vorbit de-a lungul timpului.
Nimeni nu mai este atât de prost încât să semneze un angajament, să aibă condică şi ştat de plată. Dar avem şi nişte magistraţi descoperiţi. Am semnalat de-a lungul timpului. Este o simbioză interzisă oriunde în lume. Aceste legături trebuie interzise prin lege. Relaţia să fie instituţională. Răsplata nu este un ştat de plată, sunt avansările pe care le primesc pe nemeritate. Unii domni din sistem ajung la 10 ani vechime direct în Înalta Curte, pentru că nişte domni de la SRI pun o vorbă bună.