Antena 3 CNN Economic Numărul turiştilor a crescut cu 16% în capitala Franţei, gazda Jocurilor Olimpice 2024. Gradul de ocupare al hotelurilor, 90%

Numărul turiştilor a crescut cu 16% în capitala Franţei, gazda Jocurilor Olimpice 2024. Gradul de ocupare al hotelurilor, 90%

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:36 02 Aug 2024 Modificat la 11:36 02 Aug 2024
inele olimpice turnul eiffel getty images
Numărul turiştilor germani a crescut cu 42% faţă de anul precedent. Sursa foto: Getty Images

Startul Jocurilor Olimpice a dat Parisului un impuls în materie de turism, atrăgând mai mulţi vizitatori, potrivit autorităţii turistice din capitala Franţei, citată de DPA, informează agerpres.ro.

Aproximativ 650.000 de turişti au vizitat Parisul între 24 şi 27 iulie, marcând o creştere de 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul vizitatorilor francezi a crescut cu 17,3%, în timp ce numărul de vizitatori străini a fost mai mare cu 14,8%.

Dintre vizitatorii străini, călătorii veniţi din Statele Unite au reprezentat 15,5%, iar cei din Germania 6,3%.

Numărul turiştilor germani a crescut cu 42% faţă de anul precedent, conform cifrelor autorităţilor din Hexagon.

Gradul de ocupare a hotelurilor din Paris, care au raportat recent un număr de camere neocupate, a crescut la aproape 90%. Acest lucru poate fi legat şi de preţurile, care, potrivit autorităţilor, au continuat să scadă.

În perioada premergătoare Jocurilor, preţurile erau încă percepute la un nivel înalt. Preţul mediu pentru o noapte într-un hotel din Paris pe 24 iulie a fost 258 euro (288 dolari). În iulie 2023, o cameră costa în medie 202 euro, iar în august 161 euro

Rezervările hoteliere sunt de aşteptat să crească cu 5-10% în perioada premergătoare Jocurilor Paralimpice, care vor avea loc în perioada 28 august - 8 septembrie.

 

×
Parteneri
x close