
Fostului fotbalist brazilian Dani Alves a scăpat de condamnarea de patru ani și jumătate de închisoare pentru viol, după ce tribunalul de apel din Barcelona a decizia să anuleze sentința, relatează Agerpres. Condamnarea fostului jucător al echipei FC Barcelona a fost marcată de o „serie de lipsuri, inexactități, neclarități și contradicții ale faptelor, evaluare juridică și consecințele sale”, a justificat curtea anularea într-un comunicat.
Cei patru magistrați ai curții au acceptat în unanimitate recursul prezentat de apărarea fostului mare fotbalist și au anulat condamnarea sa, potrivit comunicatului. Astfel, judecătorii au respins apelul parchetului, care cerea o pedeapsă mai severă, de nouă ani de închisoare.
Dani Alves, azi în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat pe 22 februarie 2024 la patru ani și jumătate de închisoare, dar și la o despăgubire de 150.000 de euro pentru victima sa. Tribunalul a dictat și cinci ani de libertate supravegheată după ieșirea sa din închisoare și o interdicție de a se apropia de victima sa timp de nouă ani și jumătate.
Anularea condamnării face ca toate aceste măsuri să nu mai fie valabile, a precizat Curtea de apel din Barcelona.
Faptele pentru care Dani Alves a fost judecat s-au petrecut în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, când fostul fundaș dreapta se găsea cu un prieten în zona VIP a discotecii Sutton din Barcelona.
Potrivit actului de acuzare, Dani Alves, care venea de la Cupa Mondială din Qatar, i-ar fi oferit șampanie victimei sale, verișoarei acesteia și unei prietene a acesteia și ar fi invitat-o într-un separeu care avea propria toaletă. Dani Alves ar fi avut o „atitudine violentă” față de tânără, care a trăit o „stare de teamă și teroare”, potrivit ministerului public. Acuzațiile au fost contestate de fotbalist, care a negat violul în timpul procesului, afirmând că tânăra a dansat „lipită” de el.
Apărarea lui Alves a fost afectată de numeroase schimbări ale versiunii: după ce a afirmat că nu a întâlnit-o niciodată pe reclamantă, el a încheiat prin a recunoaște în timpul anchetei o relație sexuală, dar consimțită, potrivit afirmației sale.
Fotbalistul brazilian a ieșit din închisoare în așteptarea unei decizii în privința apelului său la o lună după condamnare, pe 25 martie 2024, în schimbul unei cauțiuni de un milion de euro, după ce a petrecut 14 luni după gratii.