Antena 3 CNN Politică Negocieri pentru funcţia de comisar european. Pe cine va propune Marcel Ciolacu?

Negocieri pentru funcţia de comisar european. Pe cine va propune Marcel Ciolacu?

marcel ciolacu facebook
Marcel Ciolacu va merge la Bruxelles să discute direct cu președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre postul de comisar european pentru România. Sursa foto: Marcel Ciolacu Facebook
de Alina Tănase    |    10 Aug 2024   •   19:26

Premierul Marcel Ciolacu va negocia postul de comisar european care revine țării noastre, pe 21 august atunci când va merge la Bruxelles să discute direct cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sursele Antena 3 CNN spun că propunerea României pentru acest post va fi Victor Negrescu, actualul președinte al Parlamentului European.

Sunt negocieri pentru postul de comisar european, care revine țării noastre, iar pe 21 august premierul Marcel Ciolacu va merge la Bruxelles pentru a discuta direct cu Ursula von der Leyen despre acest lucru. Potrivit unor surse, propunere a României va fi Victor Negrescu și o singură propunere va trimite țara noastră, asta deși președinte a Comisiei Europene a cerut tuturor statelor membre ale Uniunii Europene să vină cu câte două nominalizări un bărbat și o femeie. Victor Negrescu este și vicepreședinte al Parlamentului European și este bine văzut atât la nivelul Guvernului, cât și la nivel european.

Sunt însă tensiuni în țară pe acest subiect, pentru că nu doar opoziția a cerută consultări, ci și cei din Partidul Național Liberal au spus că vor veni cu propria propunere în coaliția de guvernare.

Vom vedea ce comisariat va obține țara noastră, pentru că își dorește premierul un comisar în zona economică, însă dacă nu se va putea acest lucru, atunci va negocia pentru un post de comisar pentru extindere.

Pe de altă parte, și președintele Klaus Iohannis își dorește în continuare o funcție la nivel european și sunt voci care vorbesc despre faptul că ar putea ocupa o funcție în viitoarea comisie, o funcție cu rang de vicepreședinte al Comisiei Europene. Ar putea fi vorba despre acel post nou creat, care ar urma să fie creat odată cu viitoarea comisie de înalt reprezentant al Uniunii Europene pentru Ucraina.

Rămâne însă de văzut care vor fi concluziile acestor discuții, acestor negocieri și până la urmă, ce va obține țara noastră la nivel european.

×
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close