Antena 3 CNN Politică Mihai Gâdea: "Poți merge înainte cu alegerile când România este atacată?"

Mihai Gâdea: "Poți merge înainte cu alegerile când România este atacată?"

A.I.
3 minute de citit Publicat la 19:03 04 Dec 2024 Modificat la 22:34 04 Dec 2024
Calin Georgescu
SRI și alte instituții ale statului român au informat CSAT că operațiunea "Călin Georgescu" era pregătită din 2016. Sursă foto: Hepta

Mihai Gâdea, realizator al emisiunii "Sinteza Zilei" la Antena 3 CNN, și Radu Tudor, jurnalist și analist militar, au reacționat după ce președintele Klaus Iohannis a aprobat desecretizarea informărilor primite de CSAT de la Ministerul de Interne, SIE și SRI în ceea ce privește campania electorală a candidatului pro-rus Călin Georgescu.

Din rapoartele SRI reiese faptul că operațiunea "Călin Georgescu" a fost pregătită din timp și prezintă modul de operare al unui actor statal.

Conturile de TikTok implicate în promovarea lui Georgescu au fost create în 2016 (2016 este anul apariției acestei rețele în China, n.r.), iar cele de Telegram, în 2022 și toate au fost mobilizate în campania din toamna lui 2024.

SRI precizează că rețeaua de conturi asociată direct campaniei lui Călin Georgescu a fost formată inițial din 25.000 de conturi pe TikTok care au devenit foarte active cu două săptămâni înainte de primul tur prezidențial.

De asemenea, informațiile prezentate de SRI, SIE și MAI în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie mai indică faptul că finanțarea campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la cel puțin un milion de euro, că au avut loc intervenții ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C de suport pentru procesul electoral din România și că țara noastră este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse.

Mihai Gâdea: Poți merge mai departe cu alegerile în momentul în care te confrunți cu o tentativă de lovitură de stat?

Mihai Gâdea: "În prezent România este sub atac. În momentul în care România este sub atac și ai dovezi clare că România este sub atac, întrebare este: cum poți să mergi mai departe? Noi vom consulta toate aceste documente (declasificate), deocamdată am reușit doar foarte rapid să ne uităm pe ele. Sunt convins că aici sunt lucruri extrem de serioase. Iar eu cred că în momentul de față întrebarea legitimă este: în situația în care ai un atac în desfășurare, în momentul în care ai o tentativă de lovitură de stat, folosindu-se mecanismele democratice, poți să mergi mai departe?

N-au venit cu tancurile, au zis: 'ăștia au alegeri', iar operațiunile erau în crescendo din 2016. Nu trebuie să asiguri de faptul că iei toate măsurile și că oprești toate aceste atacuri în desfășurare (înainte să mergi mai departe)?"

Radu Tudor: Asemănări între operațiunea "Călin Georgescu" și operațiunea GRU cu spionul rus Pavel Rubțov

Radu Tudor: "DIICOT a arestat un cetățean columbian, despre care se spune că este militar profesionist, pentru acțiuni de sabotaj și atentate pe teritoriul României.

În luna august a acestui an, Vladimir Putin personal l-a așteptat pe aeroportul Vnukovo din Moscova pe agentul Pavel Rubțov care, atenție, a activat ca agent GRU (spionajul militar rus, n.r.) pe teritoriul Europei sub acoperirea de jurnalist spaniol de origine columbiană. Numele lui era Pablo Gonzales. A fost foarte mare vâlvă în presă în legătură cu prezența și activitatea acestui individ. Toate entitățile de presă au reacționat cum reacționăm și noi acum: 'E ceva suspect cu omul ăsta'. 

În momentul în care a fost demascat ca agent GRU în acțiune pe teritoriul Europei, în urma unui aranjament, cum se procedează dintotdeauna între Statele Unite și Rusia, s-a făcut un schimb de spioni. Rusia l-a primit înapoi pe Viktor Bout (traficant de arme și spion, n.r.), dar și pe acest Pablo Gonzales, care, cu identitatea lui falsă columbiană și spaniolă, era de fapt agentul GRU Pavel Rubțov.

Radu Tudor: Trebuie anulată candidatura lui Călin Georgescu, iar Parchetul General și DIICOT să intervină de urgență

Apropo de dosarul acesta DIICOT, care seamănă cu ceea ce s-a întâmplat sub ochii noștri: cred că în momentul de față trebuie ca Autoritatea Electorală Permanentă să-i anuleze candidatura lui Călin Georgescu. Și Parchetul General și DIICOT să intervină de urgență, așa cum a cerut CSAT în comunicat. Au fost indicate instituțiile de cercetare penală pentru aceste detalii (...) 

Din punctul meu de vedere, nu e necesară instituirea stării de urgență. Este necesară anularea candidaturii lui Călin Georgescu și acționarea rapidă, în această seară, a instituțiilor statului care efectuează anchete judiciare. Într-un stat democratic, astfel de informații pe care le vedem au consecințe imediate. Sper că procurorii din DIICOT și din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție citesc și ei ceea ce citim noi și văd și ei ceea ce vedem noi.

Așa cum noi discutăm acum, și voi, și oricare dintre români vede aceste informații și aceste documente, cred că Autoritatea Electorală Permanentă nu se poate deroba de răspundere și nu se mai poate face că nu vede un plan, un război hibrid amplu declanșat de Rusia pe teritoriul României. Nu putem lăsa garda jos, nu-i putem preda țara lui Putin doar pentru că unii nu-și fac datoria."

×
x close