Antena 3 CNN Politică Ciucă spune că vila din Aviatorilor nu va fi a lui Iohannis: „Nu se va muta acolo”

Ciucă spune că vila din Aviatorilor nu va fi a lui Iohannis: „Nu se va muta acolo”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 19:11 14 Noi 2024 Modificat la 23:06 14 Noi 2024
nicolae ciuca si klaus iohannis
Nicolae Ciucă spune că nu știe cât au costat renovările. FOTO: Hepta

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic altceva decât să aprobe schimbarea destinaţiei unui imobil. El a menţionat că nu are cunoştinţă de cât a costat şi cât vor costa renovările, iar preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo şi nu se va muta în acea locuinţă.

„Vă pot spune exact în conformitate cu prevederile documentelor pe care le-am aprobat, nu eu am secretizat acea hotărâre de guvern. Sunt două reglementări. Este vorba de o lege, legea 182 şi hotărârea de guvern 585, care prevăd foarte clar că iniţiatorul este cel care dă caracterul de clasificare unui document, nu cel care aprobă. Ca atare, nu eu am secretizat acel document. Doi, nu am făcut nimic altceva decât să aprob schimbarea destinaţiei unui imobil”, a spus preşedintele PNL, candidatul la alegerile prezidenţiale Nicolae Ciucă, întrebat când vom afla cât au costat toate renovările şi dacă se mută preşedintele Klaus Iohannis acolo, după 21 decembrie.  

Nicolae Ciucă spune că nu știe cât au costat renovările

Liderul PNL a precizat că tot ceea ce a ţinut de cheltuieli nu a intrat în responsabilitatea premierului.

„Nu am cunoştinţă de cât a costat sau cât urmează să coste renovările. Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo. În momentul de faţă, vă pot spune că nu există şi nu se va muta în acea locuinţă”, a mai afirmat Ciucă.

Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune de anchetă cu privire la cheltuielile efectuate de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al preşedintelui României Klaus Iohannis. Social-democraţii vor să ştie cât a costat transportul de lux/escalele la Sibiu, cazarea în condiţii premium cu ocazia deplasărilor interne şi externe, vacanţele de schi, ⁠terenurile de golf de la Vila Lac 3, dar şi modernizările şi alte investiţii realizate Vilei de la Neptun.

×
x close