Antena 3 CNN Politică Dovada că Nicolae Ciucă i-a dat lui Klaus Iohannis vila din Aviatorilor. Semnătura lui apare pe Hotărârea de Guvern

Dovada că Nicolae Ciucă i-a dat lui Klaus Iohannis vila din Aviatorilor. Semnătura lui apare pe Hotărârea de Guvern

Adriana Duţulescu
1 minut de citit Publicat la 11:33 07 Noi 2024 Modificat la 13:18 07 Noi 2024
klaus iohannis nicolae ciuca
Președintele Klaus Iohannis și liderul PNL Nicolae Ciucă. Sursa foto: Hepta

Vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, pentru care s-au făcut investiţii uriaşe în ultimul an, a fost atribuită ca reşedinţă pe viaţă lui Klaus Iohannis de către Nicolae Ciucă. Semnătura lui Nicolae Ciucă apare pe Hotărârea de Guvern prin care imobilul a fost trecut din proprietatea privată a statului în proprietatea publică, pentru a servi drept "reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de fost şef de stat", după cum reiese din documentul oficial intrat în posesia Antena3.ro. 

Secretariatul general al Guvernului a publicat, săptămâna trecută, la cererea lui Marcel Ciolacu, un document în care au fost făcute publice sumele cheltuite pentru renovarea vilei din Aviatorilor, în care ar urma să se mute Klaus Iohannis după terminarea mandatului. În total, lucrările au costat 13.843.262 de lei, adică peste 2,7 milioane de euro. 

Până acum Nicolae Ciucă nu a recunoscut niciun moment că vila ar fi destinată ca locuinţă lui Klaus Iohannis. De asemenea, Administraţia Prezidenţială a susţinut că instituţia nu a solicitat nicio reşedinţă de protocol pentru Klaus Iohannis. 

Acesta îşi încheie mandatul în 20 decembrie şi trebuie să părăsească reşedinţa oficială din Vila Lac 3, unde se va muta viitorul Preşedinte. 

Vila din Bulevardul Aviatorilor a fost în trecut sediu al PNL şi are un teren de 1100 de metri pătraţi. 

Imobilul dispune de birou, bibliotecă, cameră de zi, săli de sport și două sere. 

×
x close