Antena 3 CNN Politică Alegeri prezidenţiale Gabriela Firea: ”România poate avea, din nou, un președinte social-democrat care să fie alături de oameni”

Gabriela Firea: ”România poate avea, din nou, un președinte social-democrat care să fie alături de oameni”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:58 21 Aug 2024 Modificat la 09:59 21 Aug 2024
gabriela firea marcel ciolacu inquam photos octav ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gabriela Firea și-a exprimat susținerea, alături de colegii PSD București, pentru candidatura lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în această toamnă.

”Susțin, alături de toți colegii organizației PSD Bucuresti, candidatura președintelui PSD Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al României.

După mai bine de două decenii, România poate avea, din nou, un președinte social-democrat, care să fie alături de oameni așa cum suntem cu toții în Partidul Social Democrat.

Am făcut mereu echipă cu românii și suntem pregătiți să fim în continuare împreună pentru o Românie și mai bună!”, a scris Gabriela Firea pe o rețea socială. 

?? Susțin, alături de toți colegii organizației PSD Bucuresti, candidatura președintelui PSD Marcel Ciolacu pentru...

Publicată de Gabriela Firea pe Marţi, 20 august 2024

Marcel Ciolacu și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale

Premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu și-a anunțat oficial candidatura la alegerile prezidențiale, printr-un video publicat, marți, pe pagina de Facebook.

„Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid”, a anunţat preşedintele PSD. 

El spune că „la Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale”.

„Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de stabilitate şi echilibru. Românii au nevoie de siguranţa că muncind pot avea un trai mai bun. Ţara are nevoie de un preşedinte căruia îi pasă de toţi românii. Nu m-am dat niciodată înapoi de la lucrurile grele. Am preluat preşedinţia PSD într-un moment foarte dificil şi, împreună cu colegii mei, am reuşit să recâştigăm încrederea oamenilor. Am acceptat răspunderea de a fi prim-ministru într-unul dintre cele mai complicate momente din istoria recentă. Şi am reuşit, alături de colegii mei din Guvern, să punem lucrurile în ordine”, arată preşedintele PSD în mesajul postat pe Facebook.

Ciolacu mai spune că este pregătit să-şi asume acum responsabilitatea de a fi preşedintele tuturor românilor.

×
x close