Antena 3 CNN Mediu Coca-Cola își reduce obiectivele de reciclare, după șase ani de la vechile promisiuni

Coca-Cola își reduce obiectivele de reciclare, după șase ani de la vechile promisiuni

A.O.
1 minut de citit Publicat la 11:33 05 Dec 2024 Modificat la 12:35 05 Dec 2024
deseuri plastic apa plaja poluare
Deșeuri de plastic în apă și pe o plajă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Coca-Cola, unul dintre cei mai mari poluatori cu plastic din lume, își reduce considerabil obiectivele privind reciclarea și reutilizarea ambalajelor sale. Decizia de a renunța la angajamentele anunțate în 2018 a fost aspru criticată de organizațiile de mediu internaționale, relatează CNN

Luni, compania a anunțat că noul său obiectiv este de a utiliza între 35% și 40% material reciclat în ambalajele sale primare (plastic, sticlă și aluminiu) până în 2035. În urmă cu doar șase ani, Coca-Cola se angajase să folosească cel puțin 50% material reciclat până în 2030. 

Nu este singura promisiune neonorată. Compania și-a modificat și angajamentul pentru reciclarea sticlelor și a dozelor. Coca-Cola a anunțat că „încearcă să contribuie la colectarea” a 70-75% din sticlele și dozele care intră pe piață, fără a da un termen specific. Anterior, compania promitea că până în 2030 va recicla echivalentul în plastic al tuturor ambalajelor sale. 

Producătorul de sucuri carbo-gazoase a explicat, într-un comunicat de presă, că „noile obiective vin după zeci de ani de experiență privind sustenabilitatea și evaluări periodice ale progreselor realizate.” 

În 2023, pentru cel de-al șaselea an consecutiv, Coca-Cola a fost numită „cel mai mare poluator cu plastic” din lume de către organizația de mediu Break Free From Plastic. 

„Cea mai recentă mișcare a Coca-Cola anulează planurile verzi, prin renunțarea la obiectivele anunțate anterior și prin faptul că alege să inunde planeta cu mai mult plastic pe care nici măcar nu îl poate colecta și recicla în mod eficient. Acest lucru nu face decât să întărească reputația companiei că este cel mai mare poluator de plastic din lume. Dacă nici măcar nu își poate păstra angajamentele minime, cum poate pretinde că este serioasă în abordarea crizei globale a plasticului?”, a a declarat Von Hernandez, coordonatorul global al grupului de campanie Break Free from Plastic.

Anunțul Coca-Cola vine după ce negocierile pentru un tratat global pentru reducerea plasticului au eșuat. Peste 200 de țări nu au reușit să ajungă la un consens, la Busan, după doi ani de tratative. 

 

×
x close