Antena 3 CNN Externe Zelenski spune că Putin nu vrea să negocieze pacea cu Occidentul, ci să iasă din izolare

Zelenski spune că Putin nu vrea să negocieze pacea cu Occidentul, ci să iasă din izolare

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 13:24 16 Noi 2024 Modificat la 14:07 16 Noi 2024
Volodimir Zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Sursa foto: Getty Images

Volodimir Zelenski spune că Putin nu-și dorește pacea în cazul în care ar fi de acord cu începerea negocierilor de pace, ci doar să pună capăt izolării sale. Președintele Ucrainei a mai spus că negocierile de pace cu Rusia sunt posibile doar în condițiile în care guvernul de la Kiev ar avea inițiativa de putere.

„Cred că Putin nu vrea pace. Dar asta nu înseamnă că nu vrea să stea la masa negocierilor cu niciunul dintre lideri.

Pentru el este vorba de întreruperea izolării politice. Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”, a declarat preşedintele Zelenski într-un interviu.

Pentru dictatorul rus „este favorabil să negociem cu un fel de condiţii de capitulare din partea noastră”, a mai declarat Zelenski, adăugând că „nimeni nu i le va da”.

Pe de altă parte, el a declarat că negocierile cu Rusia sunt posibile „atât timp cât Ucraina nu este singură cu Rusia şi este puternică”.

„Ce fel de negocieri pot exista cu un criminal? Dacă vorbim doar cu Putin, doar cu criminalul şi ne aflăm în condiţiile în care suntem acum, nu întăriţi de nişte elemente importante, este din start un statut de învins pentru Ucraina.

Într-o poziţie slabă, nu este nimic de făcut în aceste negocieri”, a continuat Zelenski.

×
x close