Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că apelul telefonic al cancelarului german, Olaf Scholz, către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei” și că subminează eforturile de a-l izola pe dictatorul rus, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
„Acum ar putea urma alte conversaţii, alte apeluri telefonice. Doar o grămadă de cuvinte. Şi aceasta este exact ceea ce Putin a aşteptat de multă vreme: este extrem de important pentru el să slăbească izolarea sa”, a declarat Zelenski, vineri seară, pe Telegram.
Zelenski a confirmat că fusese informat dinainte de Scholz de discuția viitoare a acestuia cu Vladimir Putin.
„Vrem să vă avertizăm: nu va exista «Minsk-3». Noi avem nevoie de o pace adevărată”, a adăugat Zelenski, cu referire la un potenţial acord ce ar permite îngheţarea conflictului.
Acordurile Minsk-1 şi Minsk-2 au fost semnate în septembrie 2014 şi februarie 2015 între Ucraina şi separatiştii pro-ruşi susţinuţi de Rusia, care ocupaseră mari bucăţi de teritoriu în estul Ucrainei.
Aceste acorduri au dus la mai multe armistiţii mai mult sau mai puţin respectate pe front, însă nu au reuşit să soluţioneze conflictul între guvernul de la Kiev şi separatiştii proruşi.
Într-o altă declaraţie făcută pentru Supilne, postul public ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat că războiul declanşat de Rusia împotriva ţării sale se va încheia „mai repede” în timpul celei de-a doua administrații Trump.
„Războiul se va încheia, însă nu există o dată exactă. Desigur, cu politica acestei echipe, care va conduce acum Casa Albă, războiul se va încheia mai repede”, a declarat Zelenski. El a spus din nou că „o pace justă” este vitală pentru Ucraina.