Antena 3 CNN Externe Sfidarea țării care organizează COP29: Petrolul și gazele sunt un „dar de la Dumnezeu"

Sfidarea țării care organizează COP29: Petrolul și gazele sunt un „dar de la Dumnezeu"

Georgiana Marina
2 minute de citit Publicat la 11:38 13 Noi 2024 Modificat la 11:41 13 Noi 2024
Ilham Aliyev
Ilham Aliyev, președintele Azerbaidjanului – țară gazdă a COP29 - a declarat în cadrul conferinței ONU privind schimbările climatice că petrolul și gazele sunt un „dar de la Dumnezeu”.FOTO: Getty Images

Ilham Aliyev, președintele Azerbaidjanului – țară gazdă a COP29 - a declarat în cadrul conferinței ONU privind schimbările climatice că petrolul și gazele sunt un „dar de la Dumnezeu”. El a criticat „știrile false din vest” despre emisiile țării și a spus că națiunile „nu ar trebui să fie învinuite” pentru că au rezerve de combustibili fosili, scrie BBC.

Țara intenționează să extindă producția de gaze cu până la o treime în următorul deceniu.

Șeful ONU António Guterres a declarat în cadrul conferinței că dublarea utilizării combustibililor fosili este „absurdă”. El a spus că „revoluția energiei curate” a sosit și că niciun guvern nu o poate opri.

Premierul britanic Keir Starmer a vorbit despre reduceri și mai mari ale emisiilor, spunând că Regatul Unit urmărește ca scăderea să fie cu 81% până în 2035. Marea Britanie a cerut altor țări să se alăture acestui nou obiectiv.

Unii observatori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cea mai mare conferință pe probleme climatice din lume care are loc în Azerbaidjan.

Președintele conferinței este ministrul ecologiei și resurselor naturale – care a lucrat 26 de ani la compania de stat de petrol și gaze din Azerbaidjan, Socar.

Există, de asemenea, îngrijorarea că oficialii azeri folosesc COP29 pentru a stimula investițiile în compania națională de petrol și gaze a țării.

Aliyev a spus că Azerbaidjanul a fost supus unor atacuri de tip „calomnie și șantaj” înainte de COP29.  

El a declarat că țara lui are o pondere de „doar 0,1%” la emisiile globale de gaze.

„Petrolul, gazele, vântul, soarele, aurul, argintul, cuprul, toate... sunt resurse naturale și țările nu trebuie învinuite că le au, și nici nu ar trebui să fie învinovățite că aduc aceste resurse pe piață, pentru că piața are nevoie de ele", a spus el.

Petrolul și gazele sunt o cauză majoră a schimbărilor climatice.

Statele Unite sunt în atenția publică după victoria lui Donald Trump. Luni, președintelui american Joe Biden, John Podesta, a susținut opinia președintelui ales Trump conform căruia schimbările climatice sunt o păcăleală și a spus că echipa SUA va continua să lucreze la acordul adoptat la COP28 în 2023.

El a adăugat că Washingtonul lucrează și la un acord încheiat anul trecut la Dubai pentru a tripla energia regenerabilă până în 2030.

Adresându-se marți la conferința de la Baku, secretarul general al ONU Guterres a condamnat „dublarea combustibililor fosili”.

„Sunetul pe care îl auzi este ceasul care ticăie”, a spus el.

Organizația Meteorologică Mondială a ONU a declarat că 2024 este pe cale să fie cel mai cald an din lume înregistrat.

 

×
x close