Antena 3 CNN Externe Schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și Occident a fost coordonat de serviciul de spionaj al lui Erdogan. 7 avioane la Ankara

Schimbul istoric de prizonieri dintre Rusia și Occident a fost coordonat de serviciul de spionaj al lui Erdogan. 7 avioane la Ankara

putin si erdogan getty
Ca de obicei, Recep Tayyip Erdogan a fost folosit ca intermediar între Occident și prietenul său, Vladimir Putin. Foto: Getty
01 Aug 2024   •   17:54

Turcia a coordonat la Ankara un schimb de 26 de deţinuţi între Rusia şi mai multe ţări occidentale, printre ei numărându-se şi jurnalistul american Evan Gershkovich, a anunţat joi preşedinţia turcă, transmite AFP, citată de Agerpres.

"MIT (serviciul turc de informaţii - n.red.) a desfăşurat la Ankara cea mai importantă operaţiune de schimb de deţinuţi din ultima vreme, care a implicat 26 de persoane din închisori din şapte ţări diferite (SUA, Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia, Rusia şi Belarus)", a anunţat preşedinţia turcă într-un comunicat de presă.

"Zece deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite", precizează preşedinţia turcă.

Cei 26 de deţinuţi care au făcut obiectul acestui schimb au fost transportaţi în Turcia cu şapte avioane, dintre care două din SUA, câte unul din Germania, Polonia, Slovenia, Norvegia şi Rusia, mai precizează sursa citată.

În acest schimb, unul dintre cele mai importante de la încheierea Războiului Rece, alături de jurnalistul american Evan Gershkovich este de asemenea eliberat din Rusia fostul puşcaş marin Paul Whelan, potrivit CNN.

De asemenea, Vadim Krassikov, un presupus agent rus încarcerat în Germania pentru asasinarea unui fost comandant separatist cecen la Berlin în 2019, a fost predat Rusiei în acest schimb.

Administrația Biden a fost de acord cu un schimb de prizonieri cu Rusia a asigurat eliberarea a trei cetățeni americani închiși în Rusia, inclusiv reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich, veteranul Marinei Paul Whelan și jurnalistul de radio ruso-american Alsu Kurmasheva, a declarat un oficial al Casei Albe pentru CBS. Schimbul ar face parte dintr-un schimb istoric complex de 26 de prizonieri între SUA, Rusia, Germania și alte trei țări occidentale. 

Schimbul de joi este cel de-al treilea schimb major de prizonieri între Rusia și SUA în puțin peste doi ani.

În aprilie 2022, americanul Trevor Reed, cetățean american și fost pușcaș marin deținut în Rusia din 2019, a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.

El fusese condamnat la nouă ani de închisoare în iulie 2020 pentru că a pus în pericol "viața și sănătatea" unor ofițeri de poliție ruși în timpul unei altercații. În decembrie 2022, vedeta WNBA Brittney Griner a fost eliberată din detenția rusă în cadrul unui schimb care l-a implicat pe traficantul de arme rus Viktor Bout.

Dubla medaliată olimpică cu aur a petrecut aproape 300 de zile în custodia Rusiei după ce a fost reținută în februarie 2022 și condamnată la nouă ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri, după ce autoritățile din țară au găsit ulei de canabis în bagajele sale.

×
Citește mai multe din Externe
» Vezi toate știrile din Externe
Cele mai noi știri
Parteneri
x close