Antena 3 CNN Externe Războiul hibrid al Rusiei în Europa și motivul pentru care democrațiile de pe continent nu fac mai nimic în fața lui

Războiul hibrid al Rusiei în Europa și motivul pentru care democrațiile de pe continent nu fac mai nimic în fața lui

A.I.
8 minute de citit Publicat la 11:32 25 Noi 2024 Modificat la 11:32 25 Noi 2024
Razboi hibrid rusia
Războiul hibrid al Rusiei în Europa a primit până în prezent o replică slabă. Sursă foto: Getty Images

O bombă incendiară a fost cât pe ce să provoace o catastrofă aviatică deasupra Europei și doar o întârziere a zborului de curierat aerian a făcut ca dispozitivul să ia foc la sol, în Leipzig. Este doar un episod al războiului hibrid pe care Rusia lui Putin îl poartă împotriva democrațiilor de pe continent, scrie Politico într-un material care conține multe elemente relevante în contextul alegerilor prezidențiale din România.

Oficiali ai serviciilor secrete occidentale spun că atacul, care a avut loc în iulie anul curent, a fost pus în aplicare de agenți ruși, într-o repetiție a unei operațiuni mai ample ce viza amplasarea de bombe incendiare pe zboruri către Statele Unite.

Tot în iulie, un al doilea colet-capcană similar cu cel de la Leipzig a luat foc într-un depozit din apropierea orașului britanic Birmingham, iar poliția antiteroristă germană a demarat o investigație menită să clarifice eventuale legături cu cazuri asemănătoare din alte părți ale Europei.

De asemenea, oficialii germani și americani au anunțat că au dejucat un complot rusesc de asasinare a lui Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall, producător german de armament și furnizor important de proiectile de artilerie pentru armata ucraineană.

„Observăm de ceva timp acțiuni agresive din partea serviciilor de informații ruse. Rusia utilizează întregul set de instrumente, de la influențarea discuțiilor politice la atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice și sabotaje la scară semnificativă”, a declarat Thomas Haldenwang, care a demisionat recent din funcția de președinte al Agenției federale de informații interne din Germania. 

Kremlinul desfășoară de mult timp operațiuni subversive în Europa, inclusiv campanii de dezinformare, operațiuni de hacking, atacuri cibernetice și ingerințe în procesele electorale, toate acestea cu scopul de destabiliza statele Uniunii Europene și de a le determina să își reducă sau să își suspende sprijinul militar pentru Ucraina.

Săptămâna trecută, Germania a semnalat că două cabluri submarine de telecomunicații din Marea Baltică au fost tăiate într-o operațiune de sabotaj, după cum s-a exprimat ministrul Apărării de la Berlin, Boris Pistorius.

Cu câteva zile mai devreme, o navă de spionaj rusă, Yantar, a fost escortată în afara Mării Irlandei de marina militară a acestei țări după ce a intrat și a patrulat într-o zonă în care se află conducte și cabluri esențiale de energie și internet.

Nils Andreas Stensønes, șeful Serviciului de informații externe al Norvegiei, a declarat în septembrie că se așteaptă ca Rusia să-și intensifice eforturile de sabotare a infrastructurii de petrol și gaze. 

Premier de stat UE și NATO: Suntem, pur și simplu, prea politicoși cu agresiunile ruse

În timp ce unele guverne - în special din țările nordice și baltice - au semnalat vocal astfel de incidente, răspunsul colectiv al UE și al NATO a fost până în prezent deosebit de blând, notează Politico.

„Suntem, pur și simplu, prea politicoși, iar ei ne atacă în fiecare zi”, a opinat prim-ministrul danez Mette Frederiksen în marja summit-ului NATO din vara acestui an.

Pasivitatea Europei poate fi atribuită, parțial, temerilor statelor occidentale că ar putea fi atrase într-un conflict pentru care nu sunt pregătite, spune Daniel Byman, expert în terorism și război neconvențional la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, un think tank cu sediul la Washington.

„Majoritatea țărilor nu doresc să se confrunte în mod deschis cu Rusia mai mult decât o fac deja. Sunt îngrijorate de escaladare”, a adăugat el.

Chiar și cuvintele folosite de oficialități pentru a vorbi despre atacuri reflectă timiditatea Europei, a subliniat Gabrielius Landsbergis, ministrul de Externe demisionar al Lituaniei. 

„De ce îl numim (război) hibrid? Pentru că, în principiu, atunci când folosești cuvântul hibrid, nu trebuie să faci nimic în legătură cu el. Dacă îl numești terorism, atunci implică o reacție”, a explicat Landsbergis la o conferință pe teme de securitate organizată la Riga luna trecută. 

Limitele NATO. Alianța a discutat un răspuns colectiv la acțiunile Rusiei

Războiul hibrid al Kremlinului a fost dezvoltat de generalul rus Valeri Gerasimov, în prezent șeful Statului Major al forțelor armate ruse, arată expertul austriac în securitate Gerhard Mangott. 

„Nu înseamnă niciodată doar dezinformare și propagandă, ci un arsenal larg de instrumente, de la sabotaj la infiltrarea și finanțarea partidelor din Occident, până la încălcarea spațiului aerian al statelor NATO de către avioanele de luptă rusești”, afirmă el.

În Lituania, Moscova a recurs la dezinformare pentru a submina desfășurarea planificată a unei brigăzi a armatei germane, parte a unui efort al NATO de a-și consolida flancul estic. 

Se răspândesc multe știri false, de exemplu, că soldații germani au violat femei și au vrut să ocupe Lituania. Rusia vrea să saboteze proiectul. Luăm acest lucru foarte în serios”, a arată, la rândul său, Darius Jauniškis, șeful serviciului secret lituanian.

În octombrie, Polonia a suspendat temporar - cu sprijinul liderilor UE - drepturile de azil pentru migranții care intră în țară din Belarus. Prim-ministrul Donald Tusk a calificat creșterea numărului de sosiri drept o tentativă a Moscovei de a destabiliza Varșovia.

Chiar și atunci când sunt în mod evident periculoase și letale, campaniile de destabilizare ale Rusiei par atent calibrate pentru a nu declanșa un răspuns colectiv din partea NATO, în conformitate articolul 5 din Tratatul alianței, care stabilește principiul apărării colective în cazul în care un membru este atacat.

Rusia testează limitele Articolului 5 din Tratatul NATO

În schimb, Kremlinul pare să crească încet presiunea pentru a vedea care sunt liniile roșii.

„Rusia testează limitele articolului 5 pentru a stârni incertitudine”, spunea, la începutul acestui an, Roderich Kiesewetter, deputat și fost ofițer de stat major în armata germană.

Țările NATO au discutat despre un răspuns colectiv la războiul hibrid al Rusiei, a confirmat un oficial de rang înalt din NATO înaintea summit-ului de la Washington, din iulie.

Chiar dacă atacurile subversive nu sunt acte de război în sensul tradițional, țările ar putea invoca articolul 4, care solicită consultarea atunci când securitatea unui aliat este amenințată. 

„Nu cred că [putem] exclude această posibilitate în viitor, Mai ales dacă vom asista la o continuă înrăutățire și intensificare a acestui tip de activitate”, a estimat oficialul NATO.

Dar, pentru moment, în alianță există un apetit scăzut pentru confruntare, consemnează Politico. 

„NATO este o alianță militară defensivă care gândește în termeni de timp de pace și timp de război. Instrumentele NATO pur și simplu nu sunt concepute pentru zona gri”, recunoaște generalul Thierry Burkhard, șeful Statului Major al Apărării din Franța.

„Marea problemă” a invocării articolului 5 în situația actuală este că nu există o definiție clară în rândul aliaților cu privire la ceea ce înseamnă războiul hibrid, a argumentat Marek Kohv, fost oficial din domeniul Apărării, care s-a alăturat think tank-ului International Centre for Defence and Security din Estonia.

„Cealaltă problemă principală este atribuirea (agresiunii). De obicei, aceasta vine un pic mai târziu”, a adăugat el. 

Spre exemplu, la mai mult de trei luni de la sabotarea căilor ferate din Franța înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, serviciile de informații din Hexagon încă investighează dacă Moscova se află în spatele atacului, potrivit Le Monde.

Un alt obstacol este apartenența la NATO a unor țări precum Ungaria și Turcia, care și-au arătat simpatia față de Rusia. Asta face mai dificilă o decizie împotriva Moscovei, întrucât deciziile în alianță se iau prin consens.

Ce fac, totuși, statele UE și NATO pentru a contracara războiul hibrid al Rusiei

Deși evită confruntarea directă, țările UE și NATO își intensifică treptat eforturile pentru a contracara războiul hibrid al Rusiei.

În 2021, la patru ani de la tentativa Moscovei de a submina alegerile prezidențiale franceze din 2017, Parisul a înființat o agenție guvernamentală numită Viginum pentru a contracara interferențele digitale străine. 

De atunci, guvernul francez a acuzat Rusia că se află în spatele unei campanii online pentru a crea panică în legătură cu proliferarea ploșnițelor în Paris și a lega fenomenul de sosirea refugiaților ucraineni. 

De asemenea, serviciile de informații franceze suspectează Moscova că a însărcinat cetățeni bulgari și moldoveni să deseneze graffiti antisemite pe străzile Parisului, pentru a alimenta tensiunile interne legate de războiul dintre Israel și Hamas. 

În Suedia, guvernul a înființat o „agenție specială pentru apărare psihologică” pentru a identifica și contracara dezinformarea.

Protejarea infrastructurii critice a devenit, de asemenea, o nouă prioritate pentru NATO și UE. 

În februarie 2023, după sabotarea conductelor Nord Stream, NATO a creat o nouă celulă de coordonare a infrastructurii submarine, pentru a evalua vulnerabilitățile și a coordona eforturile între guvernele aliate și sectorul privat.

Un nou grup operativ UE-NATO concentrat pe reziliența infrastructurilor critice a fost creat în martie 2023.  

Luna trecută, miniștrii Apărării din Germania și Norvegia, Boris Pistorius și Bjørn Arild Gram, au spus că doresc ca aliații să creeze cinci centre regionale pentru a monitoriza și proteja infrastructura submarină, cum ar fi liniile de telecomunicații, conductele de gaze și interconectoarele electrice.

Țările europene încearcă, de asemenea, să riposteze cu sancțiuni. În octombrie, UE a stabilit oficial un nou cadru care permite blocului să vizeze persoane și entități implicate în războiul hibrid al Rusiei, inclusiv interferențele electorale, sabotajul, dezinformarea, atacurile cibernetice și instrumentalizarea migranților. 

Sancțiunile potențiale includ înghețarea activelor și interdicții de călătorie.

Agenți de unică folosință, în locul spionilor cu imunitate diplomatică

Realitatea este că, până în prezent, UE și NATO au avut puțin succes în descurajarea Rusiei.

Impactul sancțiunilor direct legate de războiul din Ucraina a fost limitat, astfel încât nu este clar dacă noul regim sancționatoriu vizavi de războiul hibrid va fi eficient.

Unul dintre cele mai energice răspunsuri ale Europei a făcut, în mod paradoxal, mai dificilă urmărirea infracțiunilor până la comanditarii din Rusia. 

De la invazia în Ucraina în 2022, guvernele europene au expulzat peste 700 de spioni ruși care s-au dat drept diplomați. 

Ca răspuns, Kremlinul a recurs la recrutarea așa-numiților agenți de unică folosință, uneori prin intermediul canalelor Telegram.

Aceștia sunt, în majoritate, tineri între 20 și 30 de ani, vorbitori de limbă rusă, cu competențe în domeniul IT și, adesea, cu antecedente penale. 

Unii sunt motivați ideologic, alții o fac pentru bani, fiind plătiți în criptomonede. 

Oficiali ai serviciilor de informații au declarat că este posibil ca pachetul care a luat foc la Leipzig să fi fost plasat de un agent de unică folosință, care s-ar putea să nici nu fi știut că pune o bombă incendiară.

Arndt Freytag von Loringhoven, fost ambasador german și primul șef al serviciilor de informații ale NATO, a insistat că este important ca Europa să se trezească și să determine  Rusia să plătească prețul acțiunilor sale subversive.

„Suntem adormiți. Comportamentul agresiv trebuie să aibă costuri politice”, a conchis el.

×
x close