Politico: Al Treilea Război Mondial a început deja, e în desfășurare și se poartă în Ucraina

Atmosfera de pe frontul din Ucraina în primele zile și săptămâni ale războiului contrastează puternic cu felul în care se desfășoară acum, la aproape trei ani distanță, conflictul, scrie Politico. Dacă ai fi mers pe linia frontului în februarie și martie 2022, cuvintele auzite ar fi fost în ucraineană și în rusă, poate unele și în limbile locale din Rusia, buriată sau cecenă. Astăzi, însă, trupele de pe ambele părți ale conflictului comunică în spaniolă, nepaleză, hindusă, arabă, sârbă sau coreeană. Limbile străine vorbite în tranșeele noroioase din Ucraina sunt doar un semn al faptului că războiul ruso-ucrainean a căpătat o dimensiune internațională tot mai accentuată.

În cerul de deasupra câmpului de luptă, o dronă iraniană Shahed ar putea fi interceptată de un sistem american de apărare aeriană, în timp ce la sol, artileria de fabricație germană trage printre obuzele nord-coreene.

După aproape trei ani de război brutal în Ucraina, până și cei mai înfocați izolaționiști ar avea dificultăți în a încerca să descrie luptele din țara vecină ca fiind un „conflict regional”.

Ce a început în februarie 2022 drept cel mai mare război terestru din Europa de după Al Doilea Război Mondial intră în competiție, acum, pentru titlul de cel mai global conflict de la încheierea Războiului Rece – zeci de țări sunt deja implicate indirect, iar cel puțin două sunt implicate direct de partea statului agresor.

Acest aspect de internaționalizare a conflictului ar putea să-i pecetluiască soarta, în condițiile în care Ucraina riscă să-și piardă cel mai puternic susținător, Statele Unite, după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă pe 20 ianuarie 2025. De cealaltă parte, Rusia continuă să primească sprijin de la cei mai înfocați dușmani ai americanilor, Coreea de Nord și Iranul.

„Ultima oară când am văzut un conflict de o așa anvergură a fost, probabil, invazia sovietică a Afganistanului (1979-1989)”, spune istoricul Serghei Radcenko, specializat în istoria Războiului Rece.

Un război prin interpuși

Când Rusia și-a lansat invazia la scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022, regimul criminal de la Kremlin și propagandiștii săi l-au justificat ca fiind o măsură „necesară” și „defensivă” față de NATO.

Opiniile cu privire la ce a fost în mintea lui Putin când a pornit războiul diferă – nu e clar dacă chiar a crezut în ideea că se va confrunta deschis cu Occidentul, cu toate armele. Există, însă, un consens larg acceptat că sângerosul dictatorul s-a așteptat că războiul se va fi încheiat în doar câteva zile.

Astfel, așteptarea de la Kremlin ar fi putut fi că răspunsul Occidentului urma să fie la fel de moale și de nehotărât ca la ultimele dăți când Rusia și-a invadat vecinii – tot Ucraina în 2014 și Georgia în 2008.

„Dacă s-ar fi terminat repede ar fi fost doar un conflict local. Dar nu s-a terminat repede”, spune Radcenko.

Ucrainenii au luptat cu îndârjire, iar trupele nepregătite ale Rusiei au eșuat suficient de mult și de consistent încât Occidentul să poată reacționa. Europa, îngrijorată de propria securitate, și SUA doritoare să-și păstreze imaginea de susținătoare ale democrației și ale securității europene, au acționat decisiv – în câteva zile, armament occidental și informații au început să intre în forță în Ucraina, ajutându-i pe apărători să-i împingă pe invadatori dar și să internaționalizeze conflictul.

În timp, pe măsură ce și Ucraina, dar și Rusia s-au văzut afectate de lipsa de muniție și de o „supraîncălzire” a trupelor, dimensiunea internațională a conflictului a devenit și mai importantă dar și mai vizibilă.

Astăzi, ambele țări se bazează pe un flux major de ajutor din afară – Ucraina pentru a putea rămâne în picioare în fața agresorului, și Rusia pentru a-și putea menține dominația pe cer și la sol, minimizând efectul războiului bolnav al lui Putin asupra populației civile.

Ajutorul pentru Rusia

Susținerea regimului criminal de la Kremlin conform căreia „luptă împotriva hegemoniei americane” și pentru crearea unei ordini mondiale „multipolare”, un slogan vag definit și folosit și de alte regimuri dictatoriale pentru a-și justifica atrocitățile, l-a ajutat să-și atragă aliați importanți precum regimurile nord-coreean și iranian.

Iranul a furnizat o mulțime de rachete și drone, în timp ce regimul de la Phenian a aruncat în luptă chiar și mii de soldați.

Așa-zisul „Sud Global” se apropie și el mai degrabă de o susținere pentru Rusia, mai ales pe seama influenței BRICS, clubul de țări în curs de dezvoltare care, între timp, s-a lărgit la inițiative dictatorilor Putin și Xi.

Totuși, cel mai important susținător al Rusiei este China, care a jucat un rol crucial în menținerea pe linia de plutire a economie ruse, protejând-o de sancțiunile occidentale și furnizându-i o piață uriașă pentru petrol și fertilizatori. În plus, China a susținut Rusia și cu tehnologie crucială.

„India și alții pot să facă comerț cu Rusia și acest lucru e semnificativ. Dar nimic nu se apropie de ce poate să facă China pentru Rusia”, spune Alexander Gabuev, director la Carnegie Russia Eurasia Center.

În plus, Rusia și-a continuat și și-a extins acitivitatea sa veche de război hibrid, provocând agitație și lărgind clivaje în țările pe care le consideră adversare.

Spre deosebire de Războiul Rece, însă, acum nu există alte războaie prin interpuși în care Kremlinul să poată lovi în NATO, astfel că Rusia încearcă acum să lovească prin metodele care-i sunt la dispoziție – să creeze costuri, să provoace durere.

Aceste obiective au fost atinse prin diferite metode – interferențele în alegeri sunt o armă favorită a regimului Putin, pe lângă alte acte de sabotaj și susținere pentru grupări anti-Occidentale.

Ajutorul pentru Ucraina

Între timp, nici NATO și nici Occidentul nu au stat cu mâinile în sân. Solicitările Ucrainei pentru apărare, făcute nu doar de președintele Volodimir Zelenski dar și de o mulțime de alți oficiali de rang mai mic sau mai mare la Kiev, au adus țării ajutoare de 220 de miliarde de dolari din Europa și SUA.

Aliații Ucrainei i-au livrat arme din ce în ce mai puternic – de la artilerie Howitzer la începutul războiului, la avioane de tip F-16 și rachete cu rază lungă ATACMS.

Este un avertisment geopolitic clar pentru Rusia, cel mai puternic pe care-l poate da Uniunea Europeană, mai ales în condițiile în care Ucraina și Republica Moldova se apropie de momentul aderării la bloc.

Fără ajutorul occidental, războiul nu ar fi fost mai lung de un an și s-ar fi încheiat cu o „înfrângere zdrobitoare” pentru Ucraina, este de părere Gabuev.

Totuși, Occidentul a păstrat unele limite în ajutorul său pentru Ucraina – a preferat o strategie a ajutorului incremental, în ciuda frustrării Ucrainei, iar armamentul a venit la Kiev pe etape și cu reguli.

Vreme de aproape trei ani, liderii americani și europeni au ignorat solicitările disperate ale Ucrainei pentru acordul de a folosi arme cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte din Rusia.

De cealaltă parte, amenințarea nucleară venită de la Moscova a continuat să fie făcută fără rușine de lideri ruși de rang mai mare sau mai mic deopotrivă. Totuși trupele armatei ruse s-au ținut departe de teritoriul NATO.

Chiar și China a încercat să respecte liniile roșii ale Occidentului, asigurându-se că nu încalcă direct sancțiunile occidentale și că nu furnizează Rusiei arme letale, deși i-a livrat părți individuale, conform unor rapoarte recente și se suspectează că a livrat și drone.

Totuși, spre sfârșitul lui 2024, apetitul Occidentului pentru susținerea Ucrainei până la o victorie decisivă, adică revenirea la granițele din 1991, a scăzut dramatic. Chiar și înainte de victoria lui Trump pe 5 noiembrie, idea că războiul se poate încheia printr-o înghețare și o cedare de teritorii din partea Ucrainei către agresori, a devenit ceva mai agreabilă la Washington și la Bruxelles.

„Era clar de la început că dacă Ucraina nu va câștiga suficient de repede, America se va retrage”, spune Nina Hrușciova, profesoară de relații internaționale la New School din New York.

Radcenko vede lucrurile ceva mai nuanțat – „Pentru SUA, evitarea unui război nuclear cu Rusia a fost mereu prioritatea numărul unu în acest conflictul. Numărul doi a fost ajutarea Ucrainei să câștige. Cele două obiective în competiție trebuie să fie cumva reconciliate”.

În același timp, se mai pune și problema că susținătorii Ucrainei sunt state democratice care trebuie să ia în calcul felul în care evoluează opinia publică, spre deosebire de Rusia și de regimul său criminal.

Un sondaj al Pew Research Center din iulie arăta că americanii se împart în două tabere aproape egale în ce privește dorința de a mai ajuta Ucraina în război.

Finalul războiului

În condițiile în care războiul se îndreaptă spre deschiderea celui de-al patrulea an, niciuna dintre părți nu pare că primește tot ajutorul pe care-l dorește. Între timp, conflictul arată mai mult ca un război de uzură de tipul Primului Război Mondial (1914-1918) decât cum ne-am imagina că ar arăta Al Treilea Război Mondial, ca un conflict high tech.

„Ar fi logic să vedem mii de iranieni și o armată compactă de chinezi care să lupte pentru Rusia în Ucraina în acest moment. E logic că cei care vor să lupte contra hegemoniei occidentale și pentru o lume multipolară să sprijine Rusia în acțiunile ei. Și Rusia îi va susține, apoi, în propriile războaie anti-imperialiste”, scria Alexander Dughin, principalul ideolog al regimului de la Kremlin și un susținător înfocat al imperialismului sângeros rus.

Până acum, însă, visul Rusiei de „solidaritate globală” cu ea ca agresor nu a generat decât abur. Regimul criminal de la Kremlin pierde în jur de 30.000 de soldați pe lună și abia reușește să recruteze tot pe-atât pentru a-și acoperi pierderile. Pentru moment, Coreea de Nord nu reușește să trimită suficienți pentru a face diferența.

Ucraina are o problemă și mai mare cu numărul de militari – dubiile cu privire la cât de solid va mai fi sprijinul occidental cresc, mai ales în condițiile în care Ucrainenii se îndreaptă spre a treia iarnă de război, cu un moral slăbit și cu deficite în toate domeniile.

Conform unei estimări a Pentagonului, țara invadată mai are trupe suficiente ca să mai reziste doar șase până la 12 luni, înainte de startul unui colaps.

În condițiile în care ambele părți se străduiesc cu greu să-și mobilizeze oamenii, ele au apelat la un număr de luptători din țări în mare parte sărace care să se alăture luptei.

Pe lângă trupele trimise de regimul de la Phenian în Rusia, Kremlinul a recrutat soldați și din Cuba, India, Nepal, Siria, Serbia, Republica Centrafricană și Libia, promițându-le acestor mercenari salarii generoase și cetățenia rusă. Angajamentul din urmă nu este mereu respectat, conform unora dintre cei care s-au aflat în această situație.

De cealaltă parte, Ucraina le oferă posibililor voluntari, pe lângă stimulente financiare, șansa de a se afla de partea corectă a istoriei.

„Împreună l-am învins pe Hitler, împreună îl vom învinge și pe Putin”, spunea Dmitro Kuleba, pe atunci ministru de externe al Ucrainei, pe Twitter, în 2022.

Totul a dus la situația în care, la peste trei decenii de la prăbușirea URSS și presupusul „sfârșit al istoriei” profețit de Fukuyama, columbienii se luptă cu cubanezi la mii de kilometri depărtare de casele lor, murind pentru o agresiune imperialistă cu care nu au nicio legătură.

„Luptăm pentru libertate, în timp ce ceilalți latino-americani care luptă de cealaltă parte luptă să apere un regim opresiv al tiraniei”, spune Jhoe  Manuel Almanza Chica, columbian voluntar în armata ucraineană.

El spune că nu e o cauza mai nobilă pentru care să mori decât libertatea – „Dar vreau să rămân în viață, să le pot spune copiilor mei că am făcut parte din istorie”.

În final, spun analiștii, finalul războiului va depinde, foarte probabil, de felul în care acționează principalii susținători ai combatanților – NATO pe de-o parte, și China de cealaltă.

În acest moment, China pare să fie principalul beneficiar al conflictului, spune Gabuev – războiul distrage SUA și ajută China să-și consolideze influența asupra Rusiei, pe care e aproape să o trasnforme într-un vasal.

Asta ar putea să se schimbe dacă implicarea Coreei de Nord duce la o escaladare pacifică a conflictului și la intrarea în joc a Coreei de Sud, regiunea fiind considerată de China ca fiind parte a sferei sale.

Și alți factori, precum un Trump tot mai impredictibil, Orientul Mijlociu și conflictele sale sau creșterea popularității extremiștilor de dreapta în Europa, ar putea să ducă la o schimbare a felului în care se poartă conflictul.