Ahmed al-Shara, liderul de facto al Siriei după prăbușirea regimului Assad, a declarat, luni, că grupările combatante de foști rebeli care încă există după preluarea puterii la Damasc vor fi „dizolvate” în noua armată siriană și a cerut comunității internaționale să ridice sancțiunile impuse împotriva vechiului regim pentru ca refugiații fugiți din cauza războiului civil să poată reveni acasă.
Pe 8 decembrie, o coaliție de grupări rebele condusă de Hayat Tahrir al-Sham (HTS), o organizație paramilitară rebelă formată din islamiști, care susține, acum, că și-a abandonat ideologia jihadistă, a cucerit Damascul și a provocat prăbușirea rapidă a regimului Assad.
Aceste grupuri „vor fi dizolvate, iar luptătorii lor pregătiţi să intre în rândurile Ministerului Apărării şi toţi vor fi supuşi legii”, a afirmat Abu Mohammad al-Jawlani, care în prezent este cunoscut cu numele său real, Ahmed al-Sharaa, în comentarii raportate pe canalul Telegram al coaliţiei.
Unificarea ţării fragmentate de ani de război sângeros şi unde există numeroase facţiuni cu credinţe divergente şi numeroase minorităţi religioase şi etnice rămâne o provocare pentru HTS.
După căderea lui Bashar al-Assad, care a pozat drept protector al minorităţilor într-o ţară cu majoritate sunită, HTS, fostă ramură a Al-Qaeda, şi guvernul de tranziţie au insistat asupra respectării drepturilor tuturor sirienilor.
Ahmed al-Shara a făcut aceste afirmaţii, luni, în cursul unei reuniuni cu membri ai comunităţii druze, ramură a islamului şiit, estimată la aproximativ 3% din populaţia siriană de dinainte de război.
„Siria trebuie să rămână unită şi trebuie să existe un contract social între stat şi toate confesiunile pentru a garanta dreptatea socială”, le-a spus el demnitarilor druzi.
Mai multe ţări şi organizaţii au salutat căderea lui Assad, dar au spus că aşteaptă să vadă cum vor trata noile autorităţi minorităţile.
În timpul unei alte întâlniri cu o delegaţie de diplomaţi britanici, al-Shara a „discutat despre importanţa restabilirii relaţiilor” cu Marea Britanie şi „a subliniat necesitatea ridicării tuturor sancţiunilor impuse Siriei pentru a permite întoarcerea refugiaţilor sirieni în ţara lor”.
Noile autorităţi siriene depun eforturi de o săptămână pentru a linişti capitalele străine, care iau treptat contact cu liderii lor, în timp ce economia ţării rămâne supusă unor severe sancţiuni americane şi europene.
HTS, care susţine că a rupt legăturile cu jihadismul şi se prezintă cu o faţă moderată, rămâne clasificată drept „teroristă” de mai multe guverne occidentale.