ACTUALIZARE 10:30 Shigeru Ishiba, fost ministru al apărării şi al agriculturii, a fost ales, vineri, preşedinte al Partidului Liberal Democrat şi îi va succeda, astfel, lui Fumio Kishida în funcţia de prim-ministru al Guvernului Japoniei, informează agenţiile de presă internaţionale.
Ishiba, care a fost la a cincea sa încercare în alegerile pentru preşedinţia LPD, a învins-o pe Sanae Takaichi, care avea ambiţia de a deveni prima femeie care să ocupe acest post.
Succesiunea liderului nipon aflat la sfârşit de mandat s-a disputat, vineri, între Shigeru Ishiba şi Sanae Takaichi, ambii calificaţi pentru al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de preşedinte al formațiunii, care va deveni de facto viitorul şef al guvernului.
Sanae Takaichi şi Shigeru Ishiba primiseră cele mai multe voturi dintre cei nouă candidaţi care se prezentaseră în primul tur al acestor alegeri.
Shigeru Ishiba, fost ministru al apărării şi al agriculturii, este popular printre alegători, însă mai puţin printre parlamentarii partidului, ale căror voturi erau primordiale pentru aceste alegeri în două tururi. Drept dovadă, el eşuase deja de patru ori în cadrul aceloraşi alegeri.
„Nemulţumirea publicului faţă de LPD creşte şi tendinţa este în favoarea lui Ishiba şi a atitudinii lui considerată «justă şi echitabilă»”, a explicat, înainte de aflarea rezultatului, Yu Uchiyama, profesor de ştiinţe politice de la Universitatea din Tokyo.
Cel mai tânăr dintre cei favoriţi era cel mai mediatizat, în special pentru poziţiile sale asupra subiectelor legate de societate. Fost ministru al mediului, Shinjiro Koizumi susţine energiile regenerabile şi şi-a luat concediu de paternitate atunci când era ministru, insistând asupra rolului său de tată modern.
Kishida, 67 de ani şi aflat în funcţia de premier din octombrie 2021, şi-a văzut popularitatea subminată de inflaţie şi scandaluri politico-financiare care au zdruncinat LPD.
În timpul mandatului său, liderul a luat în mod ferm partea Ucrainei după declanşarea invaziei rusești şi s-a străduit, cu sprijinul SUA, să întărească politica de apărare niponă în faţa afirmării Chinei în regiunea Asia-Pacific. În clasamentul longevităţii în funcţie pentru cei 35 de premieri după Al Doilea Război Mondial, Kishida se clasează pe poziţia a opta.
Știrea inițială:
Partidul de guvernământ din Japonia urmează să-și aleagă, vineri, un nou lider care va deveni și noul prim-ministru al guvernului țării, după ieșirea surprinzătoare din scenă a actualului șef de guvern, Fumio Kishida, relatează CNN. Favoriți pentru post sunt trei politicieni veterani, printre care și Sanae Takaichi, care ar putea deveni prima femeie prim-ministru din istoria țării.
Deși cursa pentru conducerea Partidului Democrat Liberal (LDP) din Japonia a înregistrat un record de candidați după anunțul retragerii premierului Kishida, doar trei dintre ei par să aibă șanse reale să ocupe postul.
Câștigătorul va veni la cârma celei de-a patra economii a lumii (n. red. – a treia, până nu demult) într-o perioadă în care cresc accelerat costurile de trai, exacerbate mai ales de un yen slab și de o inflație puternică. În plus, Japonia se confruntă și cu provocări de securitate din mai multe direcții – fricțiuni cu o Chină tot mai agresivă în Asia, dar și cu o Coree de Nord tot mai dispusă să pună la test capacitatea Japoniei și aliaților săi de a reacționa.
Favoriții să câștige conducerea LDP-ului, un partid tot mai puternic afectat de numeroase scandaluri, sunt (1) Sanae Takaichi, ministra securității economice, un personaj conservator vechi în rândurile politicienilor japonezi și posibil prima femeie prim-ministru din istoria țării; (2) Shinjiro Koizumi, un tânăr politician carismatic care face parte dintr-o dinastie politică cu renume și (3) fostul ministru al apărării Shigeru Ishiba, un politician veteran care se află la a cincea și ultima încercare de a obține postul.
LDP, un partid conservator în ciuda numelui, a condus Japonia aproape neîntrerupt de la fondarea sa în 1955, cu scurte excepții între 1994 și 1996 și între 2009 și 2012.
Deşi este o democraţie cu un nivel ridicat de participare politică, cu instituţii solide şi cu o separare clară a puterilor, Japonia poate fi considerată un „sistem cu partid dominant” – în condiţiile în care LDP a ratat guvernarea doar pentru două perioade scurte de timp după 1955.
Datorită majorității sale în camera inferioară a parlamentului nipon, candidatul LDP, la fel ca în sistemele britanice de tip Westminster, va deveni și prim-ministrul guvernului după ce va fi aprobat formal de Dietă, atunci când ea se va reuni în octombrie.
Alegerile generale sunt programate pentru anul viitor, însă noul lider al partidului și guvernului ar putea să convoace alegeri anticipate, pentru a-și stabili o bază de putere și pentru a-și consolida mandatul. Conform relatărilor din presa de la Tokyo, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar înainte de alegerile prezidentiale americane din noiembrie.
Kishida pleacă din funcție după trei ani
Premierul în funcție, Fumio Kishida, a anunțat că se retrage și că va renunța la funcție luna trecută, în urma unor scandaluri care i-au erodat puternic autoritatea și au dus la solicitări de demisie.
Două dintre cele mai influente facțiuni din interiorul LDP au fost acuzate că nu și-au declarat în mod adecvat veniturile și cheltuielile și că, în unele cazuri, au deturnat fonduri.
Kishida a încercat să minimizeze scandalul prin demiterea mai multor miniștri, anul trecut, și prin abolirea propriei facțiuni parlamentare. Câștigătorul cursei și succesorul lui Kishida are sarcina dificilă de a îmbunătăți imaginea partidului și de a-l menține la guvernare.
În contextul alegerilor prezidențiale din SUA, noul prim-ministru va avea o muncă grea și în a naviga interesele și relațiile Japoniei cu viitorul nou lider de la Casa Albă, într-o perioadă de provocări grele de securitate pentru regiunea asiatică, mai ales din cauza unei Chine tot mai agresive și asertive.
„Este ușor de înțeles că Ishiba, Takaichi și Koizumi vor avea un scor mare, dar nu pot să spun cu siguranță care dintre ei are șanse mai mari să câștige cursa. Nu cred că vom ști până în ultimul moment”, spune Yu Uchiyama, profesor de științe politice la Universitatea din Tokyo.
Cine sunt candidații
O victorie lui Takaichi ar fi semnificativă pentru Japonia, o țară în care bărbații continue să domine în politică dar și la conducerea marilor companii și firme. O astfel de victorie nu trebuie interpretată, însă, că începutul unei noi ere progresiste în Japonia, o țară încă foarte conservatoare.
Asta mai ales în contextul în care Takaichi este o veterană a politice nipone și aparține unei facțiuni de dreapta din LDP. Ea a promis că dacă va ajunge la conducerea țării, va prioritiza creșterea economică, mai ales în contextul în care Japonia se află în stagnare economică de la începutul anilor ’90.
Takaichi se opune legislației care le-ar permite femeilor să-și păstreze numele lor de familie după căsătorie și a descris-o pe Margaret Thatcher, personajul-emblemă al conservatorismului britanic, drept un model.
Takaichi a fost apropiată de fostul premier Shinzo Abe, asasinat în urmă cu mai mulți ani și este o susținătoare a controversatelor sale politici economice, dar și a politicilor de abandonare a abordării pacifiste din constituția niponă.
Vizitele lui Takaichi la sanctuarul Yasukuni, locul în care sunt onorați 2,4 milioane de soldați japonezi morți în Al Doilea Război Mondial, inclusiv mulți criminali de război condamnați, a declanșat deseori proteste din partea Chinei și Coreei de Sud, ambele victime ale politicilor expansioniste ale Imperiului Japonez de dinainte de Al Doilea Război Mondial.
De cealaltă parte, celălalt candidat important, Koizumi, de 43 de ani, și-a încheiat studiile superioare în SUA și este fiul fostului premier Junichiro Koizumi. Dacă va fi ales, el ar deveni cel mai tânăr șef de guvern din istoria țării.
Koizumi se prezintă pe sine ca pe un reformator, preluând imaginea tatălui său. El a promis că va convoca alegeri anticipate imediat ce ajunge în funcție și că va continua politicile economice ale lui Fumio Kishida.
Criticii spun, însă, că Koizumi nu are prea multă experiență în politica internă și în relațiile internaționale, iar planul său economic este „subțire”.
Totuși, imaginea de politician tânăr a lui Koizumi îl face popular în fața publicului nipon, mai ales a tinerilor și a femeilor. Spre deosebire de contracandidata sa, Koizumi susține legea care le permite femeilor să-și păsteze numele de familie după căsătorie și este în favoarea abolirii legii salice care nu permite femeilor să urce pe tronul imperial.
În plus, el a făcut istorie când a devenit primul membru al cabinetului de la Tokyo care a intrat în concediu paternal.
Al treilea candidat – Ishiba, în vârstă de 67 de ani, este și el un veteran al politicii japoneze și este mai concentrat pe problemele de securitate – el spune că Japonia ar trebui să-și reducă dependența de energia nucleară și să se concentreze pe energia regenerabilă.
De asemenea, el spune că e nevoie de o „variantă asiatică” a NATO, pentru a putea contracara amenințările din partea Chinei și Coreei de Nord.