Antena 3 CNN Externe Japonia va avea un nou prim-ministru: Fumio Kishida îşi anunţă retragerea. Sistemul politic nipon ar putea să se schimbe dramatic

Japonia va avea un nou prim-ministru: Fumio Kishida îşi anunţă retragerea. Sistemul politic nipon ar putea să se schimbe dramatic

Adrian Dumitru
5 minute de citit Publicat la 10:08 14 Aug 2024 Modificat la 10:08 14 Aug 2024
Fumio Kishida
Fumio Kishida nu va mai candida pentru un nou mandat la alegerile interne ale LDP din septembrie. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul guvernului Japoniei, Fumio Kishida, nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea Partidului Liberal Democrat (LDP) la alegerile interne din septembrie şi spune că formaţiunea are nevoie de „un nou început”, relatează BBC.

Liderul nipon, în vârstă de 67 de ani, urmează să fie înlocuit şi din funcţia de premier în momentul în care va fi ales noul lider al partidului, conform cutumei politice din sistemele parlamentare.

Partidul Liberal Democrat conduce Japonia aproape fără pauză începând din 1955 – excepţiile fiind scurte perioade între 1994 şi 1996 şi între 2009 şi 2012.

Sprijinul pentru Kishida, premier din 2021, s-a prăbuşit în urma unui nou scandal de corupţie care i-a implicat partidul, a creşterii costurilor de trai şi a unui yen tot mai slab. Încrederea în liderul nipon a scăzut până la 15,5% luna trecută, cel mai slab scor al unui prim-ministru japonez în mai mult de un deceniu.

„La următoarele alegeri este necesar să le arătăm oamenilor că Partidul Democrat Liberal se va schimba”, a declarat Kishida la o conferinţă de presă, miercuri, moment în care şi-a anunţat decizia de a renunţa la funcţie.

„Alegeri deschise şi transparente şi o dezbatere liberă şi deschisă, toate sunt importante. Primul pas uşor de înţeles care indică faptul că LDP se va schimba este plecarea mea”, a spus Kishida.

Guvernul Kishida, zguduit de un mare scandal de corupţie

În interiorul partidului, mulţi dintre liderii săi pun la îndoială capacitatea lui Kishida de a mai conduce formaţiunea spre o nouă victorie la alegerile programate pentru 2025.

Totuşi, aceştia au fost şocaţi de anunţul premierului – unul dintre ei a declarat pentru televiyiunea publică că a încercat să-l convingă pe Kishida să meargă înainte şi să candideze, dar premierul i-a spus că acest lucru ar fi „iresponsabil”.

Un membru al anturajului politic al lui Kishida a numit decizia „regretabilă”, adăugând că premierul „s-a descurcat excelent în domeniile politicii externe, politicii de apărare şi interne” dar că „a fost obligat să renunţe din cauza problemelor de politică şi a banilor”.

Analiştii spun că Japonia este la un moment de cotitură în ce priveşte politica internă, în condiţiile în care partidul de guvernământ încearcă să-şi repare imaginea şi să-şi păstreze locul în sistem.

Anul trecut, patru miniştri ai guvernului au demisionat în mai puţin de câteva zile ca urmare a unui scandal legat de un eveniment de strângere de fonduri organizat de cea mai puternică facţiune din partid.

Cinci membri seniori ai guvernului şi parlamentului s-au retras, de asemenea. Gruparea politică cu pricina este cea care a fost, anterior, condusă de fostul premier Shinzo Abe, asasinat în iulie 2022.

Procurorii japonezi au lansat investigaţii asupra mai multor zeci de parlamentari LDP care ar fi sifonat bani din evenimente de strângere de fonduri, milioane de dolari fiind nedeclaraţi.

Felul în care Kishida a gestionat situaţia în acest scandal de corupţie i-a atras şi mai multe critici şi i-a redus drastic popularitatea, iar în ciuda unei opoziţii slabe şi dezbinate, forţa politică a lui Kishida şi LDP şi-au continuat declinul.

Sistemul politic din Japonia

Japonia este o democraţie parlamentară care funcţionează similar cu o republică parlamentară – deşi împăratul este nominal şeful statului, puterile lui sunt pur ceremoniale, iar prim-ministrul şi cabinetul său guvernează fără avea acordul juridic explicit al acestuia pentru decizii executive (n. red. - spre deosebire de sistemul britanic de tip Westminster, unde deşi monarhul are şi el un rol ceremonial în practică, sistemul juridic prevede că monarhul este sursa legitimăţii juridice şi executive şi, teoretic, trebuie să ofere o formă de acord guvernului său pentru deciziile pe care acesta le ia).

Deşi este o democraţie cu un nivel ridicat de participare politică, cu instituţii solide şi cu o separare clară a puterilor, Japonia poate fi considerată un „sistem cu partid dominant” – în condiţiile în care LDP a ratat guvernarea doar pentru două perioade scurte de timp după 1955.

Având în vedere situaţia politică din prezent, există posibilitatea ca LDP să piardă din nou puterea, după o nouă perioadă de 12 ani în care a dominat scena politică niponă. Ultima oară, LDP a recâştigat puterea la conducerea lui Shinzo Abe, în 2012.

Totuşi, opoziţia rămâne slabă şi divizată. În sondajele recente, LDP păstrează primul loc (27,1%) la o distanţă semnificativă de locul doi – principalul partid de opoziţie, Partidul Constituţional Democrat (CDP), care înregistrează doar puţin peste cinci procente. Celelalte partide de opoziţie rămân mult prea mici pentru a conta – Partidul Inovaţiei nu reuşeşte să atingă 4%, în timp ce partidul istoric Komeito rămâne sub trei procente.

Cine este Fumio Kishida

Fumio Kishida este un politician de carieră care vine dintr-o mai veche familie de politicieni – şi tatăl, dar şi bunicul său au fost membri ai Camerei Reprezentanţilor din Parlamentul Japoniei.

Kishida a fost ales pentru prima oară în legislativ în 1993, iar în 2017 a devenit cel mai longeviv ministru de externe nipon din istorie.

A devenit premier în octombrie 2021, preluând funcţia şi conducerea partidului de la Yoshihide Suga, acesta din urmă demisionând după doar un an în funcţie. În 2021, Kishida a condus partidul spre o nouă victorie, mai ales pe fondul asasinării fostului premier Shinzo Abe, luând decizia controversată de a organiza funeralii de stat pentru acesta.

În ultimii ani, guvernul condus de Kishida a luat măsuri pentru creşterea salariilor şi veniturilor gospodăriilor pentru a contracara explozia preţurilor şi a costurilor de trai.

De asemenea, a fost liderul care a gestionat redeschiderea ţării după pandemia de Covid. Deşi la nivel intern a avut probleme în a-şi menţine popularitatea pe linia de plutire, Kishida e recunoscut pe plan internaţional pentru felul în care a gestionat politica exernă a ţării sale.

Japonia este un vechi aliat al Statelor Unite, iar Kishida a făcut paşi pentru contracararea Chinei şi Coreei de Nord, ţări tot mai asertive în regiune. În plus, Kishida a crescut bugetele militare ale ţării şi a făcut paşi discreţi spre reînarmare.

Cooperarea în domeniul apărării cu SUA a devenit mai profundă pe perioada mandatului său, iar Kishida are şi marele merit de a fi reparat relaţiile dificile cu Coreea de Sud – l-a primit pe preşedintele Yoon Suk-yeol la Tokyo, în cadrul unei vizite istorice.

×
x close