Antena 3 CNN Externe Guvernul Franței a fost demis de stânga radicală și de partidul lui Marine Le Pen. Opoziția îi cere demisia lui Emmanuel Macron

Guvernul Franței a fost demis de stânga radicală și de partidul lui Marine Le Pen. Opoziția îi cere demisia lui Emmanuel Macron

A.I.
3 minute de citit Publicat la 21:32 04 Dec 2024 Modificat la 23:01 04 Dec 2024
Michel Barnier
Guvernul condus de premierul Michel Barnier a fost demis miercuri seară, în urma unui vot de neîncredere. Foto: Profimedia Images

Guvernul minoritar al Franței a fost demis, miercuri seara, în urma unui vot de neîncredere în Adunarea Națională, inițiat de stânga radicală și susținut de formațiunea de extremă dreapta RN, condusă de Marine Le Pen și de Jordan Bardella.

Pentru demiterea cabinetului au votat 331 de parlamentari, relatează BFMTV.

Potrivit sursei citate, este pentru prima dată când o moțiune de neîncredere este adoptată în Adunarea Națională, în ultimii 62 de ani.

Deputații de stânga au depus moțiunea de neîncredere după ce premierul Michel Barnier a decis, luni, să treacă legea privind finanțarea asigurărilor sociale fără consultarea parlamentului.

În timp ce deputații votau demiterea cabinetului Michel Barnier, președintele Emmanuel Macron a aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle.

Șeful statului francez a revenit în țară dintr-o călătorie de trei zile în Arabia Saudită, anticipând că se va confrunta cu situația în care premierul Michel Barnier îi va înainta demisia, în urma votului din parlament.

Anterior, Macron și-a făcut cunoscută dorința de a numi un succesor al lui Michel Barnier "în 24 de ore".

Niciunul dintre blocurile politice nu deține majoritatea absolută în parlamentul din Hexagon, ceea ce înseamnă că este puțin probabilă formarea unui nou cabinet mai puternic decât cel demis.

Cum a ajuns guvernul francez să-și riște soarta pentru o lege 

După ce a renunțat la creșterea taxelor pe electricitate și la reducerea ajutorului medical de stat pentru migranții fără documente, guvernul francez s-a angajat să se asigure că nu va exista niciun medicament scos de pe lista compensatelor în 2025.

Executivul de la Paris a dat astfel curs unei solicitări în acest sens a partidului de extremă dreapta Rassemblement National, RN.

După această concesie făcută de guvern, șefa de facto a RN, Marine Le Pen, a cerut și indexarea pensiilor, amenințând că, în caz contrar, formațiunea sa va susține o moțiune de cenzură a stângii.

Pentru demiterea cabinetului erau necesare 288 de voturi, însă deputații de stânga și cei de extremă dreapta au reușit, miercuri, să depășească acest prag cu mult.

Guvernul Barnier a fost numit în septembrie anul curent, după săptămâni de amânări și după ce alegerile legislative anticipate, convocate de președintele Emmanuel Macron în urma eșecului formațiunii sale la europarlamentare, au dus la un parlament fragmentat, în care niciun partid nu deține majoritatea mandatelor.

Michel Barnier, un politician francez conservator veteran, este cunoscut pentru faptul că a condus negocierile Uniunii Europene cu Marea Britanie pentru ieșirea țării din blocul comunitar.

Stânga radicală cere demisia lui Macron, după ce guvernul Barnier a fost demis

Formațiunea radicală de stânga La France Insoumise, LFI, a cerut, miercuri seară, demisia președintelui francez Emmanuel Macron, la scurt timp după un vot de neîncredere fără precedent împotriva guvernului, notează Agerpres, citând AFP.

Mathilde Panot, șefa grupului LFI din Adunarea Națională, i-a cerut lui Emmanuel Macron "să plece" și a cerut "alegeri prezidențiale anticipate".

Mandatul prezidențial al lui Macron, care durează până în 2027, nu este însă legat, din punctul de vedere al Constituției, de moțiunea de cenzură împotriva guvernului premierului Barnier.

Deputații francezi au votat în cursul serii de miercuri pentru demiterea guvernului minoritar, aflat în exercițiu de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franța din 1962.

Această mișcare sporește incertitudinea politică și economică într-o țară-pivot a Uniunii Europene.

După trei ore și jumătate de dezbateri aprinse asupra unei moțiuni de cenzură susținută de parlamentari ai opoziției de stânga și de extremă dreapta, 331 din cei 577 de deputați din Adunarea Națională - camera inferioară a parlamentului francez - și-au retras sprijinul pentru premierul Michel Barnier.

Două țări-pivot ale UE au rămas fără guverne în decurs de câteva săptămâni

Franța, a doua economie din zona euro, se confruntă cu un deficit bugetar uriaș, care afectează acțiunile și obligațiunile franceze și crește costurile de împrumut.

Țara cheltuiește 60 de miliarde de euro pe an pentru plata dobânzilor la datoria sa, ceea ce este mai mult decât suma cheltuită pentru sectorul apărării sau pentru învățământul superior.

Informația a fost comunicată chiar de premierul Michel Barnier, înainte de votul de neîncredere de miercuri.

După disoluția coaliției guvernamentale din Germania, luna trecută, doi dintre principalii actori statali ai Europei s-ar putea confrunta cu blocaje politice prelungite, din cauza crizelor interne, notează presa internațională.

×
x close