Antena 3 CNN Externe Decizia lui Biden de a permite Ucrainei să lovească Rusia cu ATACMS îi înfurie pe aliații lui Trump

Decizia lui Biden de a permite Ucrainei să lovească Rusia cu ATACMS îi înfurie pe aliații lui Trump

G.M.
4 minute de citit Publicat la 10:23 19 Noi 2024 Modificat la 12:32 19 Noi 2024
Donald Trump
Permisiunea din partea administrației Biden ca Ucraina să poată lovi Rusia cu  rachete cu rază lungă de acțiune fabricate din SUA i-a nemulțumit și a provocat consternare în rândul unora dintre aliații lui Donald Trump. FOTO Profimedia Images

Permisiunea din partea administrației Biden ca Ucraina să poată lovi Rusia cu  rachete cu rază lungă de acțiune fabricate din SUA i-a nemulțumit și a provocat consternare în rândul unora dintre aliații lui Donald Trump, scrie BBC.

Presa americană a relatat, duminică, citând surse anonime din Guvernul SUA, că președintele Biden a autorizat Ucraina să folosească armament american pentru a lovi ținte de pe teritoriul rus.

Ulterior, informația a fost completată în sensul în care permisiunea de utilizare a armelor  americane cu rază lungă ar fi limitată la ținte de pe teritoriul provinciei ruse Kursk, unde se află militari ucraineni și unde Rusia a desfășurat, recent, trupe nord-coreene.

De altfel, potrivit unor surse oficiale de la Washington, permisiunea de a folosi armament american în Kursk ar fi tocmai un răspuns al SUA la întărirea forțelor ruse de aici cu trupe trimise de Coreea de Nord.

Donald Trump Jr. i-a numit "imbecili" pe cei care au autorizat folosirea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei. Fiul cel mai mare al lui Donald Trump îl acuză pe Joe Biden că încearcă pe ultima sută de metri de mandat să declanşeze cel de-al Treilea Război Mondial, înainte ca tatăl său să preia funcţia. 

"Complexul militaro-industrial pare să caute să se asigure că va declanșa cel de-al Treilea Război Mondial înainte ca tatăl meu să aibă șansa de a face pace și de a salva vieți. Nu vrea să piardă trilioane de dolari. La dracu cu viaţa! Sunt imbecili!", a scris Donald Trump Jr. pe platforma X.

Întrebat despre cât de normal e ca o administrație prezidențială să ia o decizie politică atât de importantă în ultimele sale luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller a spus că Biden a fost „ales pentru un mandat de patru ani, nu pentru un mandat de trei ani și zece luni”. „Vom folosi fiecare zi a mandatului nostru pentru a urmări interesele politice care credem că sunt în interesul poporului american. Dacă administrația viitoare vrea să aibă o altă viziune, acesta este, desigur, dreptul lor de a o face. Când următorul președinte preia funcția, el poate lua propriile decizii”, a spus el.

Trump se întoarce la Casa Albă pentru al doilea mandat începând cu 20 ianuarie anul viitor. În campanie, a spus că va pune capăt războiului Rusia-Ucraina în 24 de ore, fără să precizeze însă cum  va face asta.

Un alt susținător al lui Trump, congresmanul Marjorie Taylor Greene, l-a condamnat și pe Biden pentru decizie. "Poporul american a dat un mandat pe 5 noiembrie împotriva acestor ultime decizii ale Americii și NU vrea să finanțeze sau să lupte în războaie străine. Vrem să ne rezolvăm propriile probleme", a scris ea pe X.

Nu toți aliații lui Trump, inclusiv unii care l-au sfătuit în probleme de securitate națională în timpul primului său mandat, au avut această opinie - deși au criticat abordarea administrației Biden.

James Gilmore, care a fost ambasador al lui Trump la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, a declarat pentru BBC că principala problemă cu decizia lui Biden este că a venit atât de târziu în război.

Sondajele sugerează că un număr mare de republicani doresc ca sprijinul SUA pentru Ucraina să înceteze - 62% au declarat într-un sondaj realizat de Pew Research că SUA nu au responsabilitatea de a sprijini Kievul împotriva Rusiei.

Senatorul JD Vance, care va fi vicepreședintele lui Trump, s-a opus mereu deciziei de furnizare de arme Ucrainei. El a susținut că SUA nu are capacitatea de producție pentru a continua să furnizeze arme precum sistemele de rachete pe care Kievul le va folosi pentru a lovi în Rusia.

Însă, Gilmore a declarat că SUA au putut să-și completeze și să-și modernizeze sistemele de arme, dar a spus că aliații europeni ai SUA ar trebui să își asume un rol mai important. „Președintele Trump are dreptate în această privință – alianța este mai puternică atunci când țările din Europa de Vest se implică. Statele Unite nu pot continua să acționeze singure. Contribuabilii nu vor permite, următoarea administrație nu o vor permite și nici eu nu aș permite”, a spus el.

Putin tace si el

De la lansarea invaziei pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022, președintele Rusiei a criticat alianța NATO condusă de SUA - și a descris fiecare angajament de sprijin militar al aliaților occidentali pentru Ucraina ca fiind o implicare directă și a avertizat asupra răzbunării.

Purtătorul lui de cuvânt Dmitri Peskov a declarat luni că SUA „pun gaz pe foc”.

Au fost situații în care Putin a amenințat cu folosirea armelor nucleare. Puțini cred că acest lucru s-ar putea întâmpla, deoarece Putin știe că utilizarea lor ar aduce suferințe tuturor, inclusiv rușilor.

Institutul pentru Studiul Războiului a publicat o hartă a 225 de instalații militare rusești aflate în raza de acțiune a ATACMS.

Decizia lui Biden va determina Rusia să fie mai precaută, a declarat fostul ambasador al SUA în Ucraina, Kurt Volker.

Ucraina are de ceva vreme ATACMS, precum și rachete Storm Shadow din Marea Britanie și Franța, dar nu i s-a permis să atace cu ele în interiorul Rusiei. Se așteaptă ca Franța și Marea Britanie să urmeze exemplul SUA și dea o permisiune similară.  

 

 

×
x close