Antena 3 CNN Externe Cum a aruncat un singur om o țară în cea mai profundă criză politică din ultimii ani. Scandalul din Coreea de Sud zguduie întreaga Asie

Cum a aruncat un singur om o țară în cea mai profundă criză politică din ultimii ani. Scandalul din Coreea de Sud zguduie întreaga Asie

Adrian Dumitru
6 minute de citit Publicat la 18:49 03 Ian 2025 Modificat la 18:49 03 Ian 2025
GettyImages-2189873529

Uriașul scandal politic și constituțional care zguduie Coreea de Sud de o lună a căpătat noi dimensiuni vineri, când polițiștii sud-coreeni și serviciul de protecție al președintelui s-au aflat într-o confruntare de șase ore după ce justiția de la Seul a emis un mandat de arestare pentru insurecție pe numele lui Yoon Suk Yeol.

Autoritățile de la Seul au încercat să-l aresteze pe președintele în funcție ca urmare a încercării sale eșuate de a impune legea marțială în Coreea de Sud, în decembrie. În loc să-l aresteze, însă, pe oficial, polițiștii au petrecut o jumătate de zi blocați într-o confruntare în zadar cu echipa de securitate a președintelui.

Aceste evenimente incredibile vin după mai multe săptămâni de haos și scandal constant în care parlamentul controlat de opoziție l-a pus sub acuzare pe Yoon și apoi și pe succesorul său în funcția de președinte interimar.

Deși sute de susținători ai lui Yoon s-au adunat, vineri, în fața reședinței prezidențiale pentru a protesta față de decizia de a-l aresta pe președinte, viitorul său rămâne mai incert ca niciodată.

Polițiștii au încercat să-l aresteze ca urmare a unei investigații a autorităților față de procedura de impunere a legii marțiale din 3 decembrie. Este greu de spus care vor fi urmările, în condițiile în care există o evidentă suprapunere de autoritate în cele două cazuri în care Yoon este judecat – pe de-o parte e vorba de procesul politic în care Yoon va fi judecat de Curtea Constituțională după decizia Parlamentuluide a-l suspenda și pune sub acuzare, și, de cealaltă parte, este vorba de procedura ordinară de justiție în care Yoon este investigat de autoritățile judiciare.

Yoon nu este nici demis, nici destituit

Președintele sud-coreean nu este nici demis, nici destituit, așa cum s-a menționat, anterior, în mod eronat, în alte surse. Yoon a fost pus sub acuzare prin procedură politică de parlamentul de la Seul – o procedură clasică de impeachment așa cum există și în multe alte constituții în regimuri prezidențiale sau semi-prezidențiale.

Inclusiv în România, procedura de suspendare a președintelui preia din elemente ale impeachment-ului. La fel ca în România, în Coreea de Sud președintele este suspendat de drept de la a-și exercita mandatul câtă vreme Parlamentul a pornit procedura împotriva lui. Totuși, spre deosebire de România, președintele suspendat nu este judecat printr-un referendum popular, ci printr-un proces la Curtea Constituțională, care decide dacă el se face, într-adevăr, vinovat de acuzații.

În cazul în care Curtea Constituțională susține acuzațiile Parlamentului, Yoon este demis oficial, iar noi alegeri vor fi organizate în cel mult 60 de zile de la data vacantării funcției. Dacă judecătorii constituționali îi dau dreptate lui Yoon, atunci el va reveni în funcție și-și va încheia mandatul la termen.

Situația este complicată inclusiv de faptul că și premierul lui Yoon a fost pus sub acuzare de parlament după un scandal legat tot de tentativa eșuată de impunere a legii marțiale.

De ce a impus Yoon legea marțială

Liderul de la Seul a semnat decretul prin care se impunea legea marțială pe tot teritoriul Coreei de Sud cu o oră înainte de miezul nopții în data de 3 decembrie 2024. O astfel de decizie nu a mai fost luată niciodată de când Coreea de Sud a devenit o democrație, în anul 1987.

Justificarea președintelui a fost că vrea să protejeze țara de „forțe anti-statale” care simpatizează cu Coreea de Nord. Totuși, criticii consideră că Yoon a luat decizia pentru a-și salva cariera politică și președinția nepopulară.

De când a preluat mandatul prezidențial, în mai 202, Yoon a trecut printr-o mulțime de scandaluri și s-a confruntat constant cu rate foarte scăzute de favorabilitate. În 2024, el și-a pierdut majoritatea parlamentară și a devenit un președinte în sistem de coabitare.

Astfel, activitatea lui s-a redus la a-și folosirea capacitatea de veto pentru a pune bețe în roate majorității parlamentare formate de Partidul Democrat, de opoziție. Democrații sud-coreeni au câștigat la un scor decisiv alegerile legsilative.

Frecvența cu care Yoon și-a folosit veto-ul a fost calificată drept „fără precedent” de Celeste Arrington, expertă în studii coreene la George Washington University Institute.

Cu câteva zile înainte de data fatidică de 3 decembrie, opoziția parlamentară a tăiat semnificativ bugetul propus de guvernul lui Yoon. Soția lui Yoon, Kim Heon Hee, a fost, de asemenea, implicată într-un scandal major de corupție – ar fi acceptat cadou o geantă Dior de lux de la un pastor.

Ca urmare, opoziția a început mai multe proceduri de punere sub acuzare împotriva mai multor membri ai cabinetului, acuzați că au eșuat în a o investiga pe prima doamnă.

În fața acestor provocări și la sfatul consilierilor și unor membri ai cabinetului, Yoon a decis să impună legea marțială prin decret. Decizia a declanșat imediat un val de indignare uriaș și din partea politicienilor de opoziție, dar și din partea oamenilor obișnuiți.

Procedura constituțională sud-coreeană prevede că legea marțială poate fi impusă de președinte doar cu acordul Parlamentului. Într-o încercare de a-i opri pe parlamentari din a-i bloca decretul, Yoon a trimis armata la parlament, însă legislatorii au reușit să intre în clădire și au votat pentru blocarea decretului.

Ulterior, haosul s-a accentuat constant – decizia lui Yoon a fost condamnată inclusiv de parlamentarii partidului său, care au spus că așteaptă demisia președintelui și că nu vor accepta punerea sub acuzare pentru moment.

După o astfel de încercare eșuată, însă, Yoon a vorbit public pentru prima oară și a spus că nu intenționează să demisioneze, moment în care împotriva lui s-au întors și membrii propriului partid. Un al doilea vot pentru punerea sub acuzare a lui Yoon a trecut cu succes după ce câțiva parlamentari ai partidului săi au votat pentru impeachment.

Incertitudinea politică uriașă continuă și după punerea sub acuzare a lui Yoon – la câteva zile după a fost învestit președinte interimar, conform constituției, premierul Han Duck Soo a fost și el pus sub acuzare și eliminat din fruntea interimatului.

Ministrul de finanțe, Choi Sang Mok, a devenit președinte interimar dar și premier interimar.

Mai mulți membri ai cabinetului, dar și consilieri ai lui Yoon și-au dat demisia, între timp, ca urmare a evenimentelor din 3 decembrie. Mulți dintre ei sunt deja investigați de agenția anti-corupție sud-coreeană, aceeași care îl investighează și pe Yoon pentru abuz de putere și pentru incitare la insurecție.

Printre cei reținuți se numără și ministrul apărării, Kim Yong Hyun, cel care i-ar fi propus, inițial, lui Yoon să decreteze legea marțială. Kim a încercat să se sinucidă, ulterior, în timp ce se afla în detenție.

Ce se întâmplă mai departe?

Soarta politică a președintelui sud-coreean depinde, acum, de procesul de la Curtea Constituțională. În mod normal format din nouă judecători, forul are, în prezent, doar șase membri, ca urmare a unor pensionări și a incapacității

Soarta politică a președintelui sud-coreean depinde, acum, de procesul de la Curtea Constituțională. Forul are un termen limită de șase luni în care trebuie să decidă dacă Yoon va fi demis din funcție sau va reveni la putere. Analiștii se așteaptă că judecătorii vor ajunge la un verdict până în februarie.

Dacă Yoon va fi demis oficial, atunci sud-coreenii vor fi chemați din nou la urne în cel mult 60 de zile pentru a alege un nou președinte. Candidatul din partea Partidului Democrat, de opoziție, Lee Jae Myung este favoritul să câștige un astfel de scrutin.

Dacă mai puțin de șase judecători votează pentru demiterea lui Yoon, el va reveni în funcție și își va duce mandatul la sfârșit. Mandatul prezidențial al lui Yoon expiră, oficial, în 2027.

×
x close