Antena 3 CNN Externe Biroul preşedintelui Yoon a fost percheziționat, iar fostul ministru al apărării a încercat să se sinucidă în arest, în Coreea de Sud

Biroul preşedintelui Yoon a fost percheziționat, iar fostul ministru al apărării a încercat să se sinucidă în arest, în Coreea de Sud

Mia Lungu
4 minute de citit Publicat la 10:21 11 Dec 2024 Modificat la 10:21 11 Dec 2024
stiri coreea de sud yoon suk yeol criza politica
A început percheziţionarea complexului prezidenţial din Coreea de Sud, după încercarea eşuată a lui Yoon Suk Yeol de a impune legea marţială. Sursa foto: Profimedia Images

Poliţia sud-coreeană a transmis miercuri că a percheziţionat biroul preşedintelui Yoon Suk Yeol, după încercarea sa eşuată de a impune legea marţială în Coreea de Sud în urmă cu o săptămână, în timp ce fostul ministru al apărării a încercat să se sinucidă în arest, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Echipa specială de anchetă a efectuat o percheziţie la biroul prezidenţial, Agenţia Naţională de Poliţie, Agenţia de Poliţie Metropolitană din Seul şi Serviciul de Securitate al Adunării Naţionale", a transmis această unitate de poliţie într-un comunicat.

Într-un mesaj transmis ulterior, poliţia a precizat că a fost împiedicată de agenţii de securitate de la complexul prezidenţial să percheziţioneze clădirea principală, unde se află biroul şefului statului.

"A început percheziţionarea complexului prezidenţial şi am obţinut acces la biroul său de servicii publice. Cu toate acestea, în prezent nu putem intra în clădirea principală din cauza restricţiilor de acces impuse de ofiţerii de securitate prezidenţiali", a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP. 

Yoon Suk Yeol a siderat ţara impunând legea marţială în mod surprinzător

Yoon Suk Yeol a siderat ţara impunând legea marţială în mod surprinzător în noaptea de 3 spre 4 decembrie, înainte de a fi forţat să o abroge şase ore mai târziu sub presiunea parlamentului şi a străzii.

De atunci, el a scăpat la limită de o moţiune de destituire supusă votului Adunării Naţionale, salvat de partidul său. Dar principala forţă de opoziţie, Partidul Democrat, a stabilit un al doilea vot în această direcţie pentru sâmbătă, la ora locală 17:00 (08:00 GMT), a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Dacă opt deputaţi din Partidul Puterii Poporului (PPP) al lui Yoon vor susţine noua moţiune, aceasta poate trece. La prima încercare din 7 decembrie, doar doi au votat în favoarea moţiunii. De marţi, alţi trei au anunţat că vor face acelaşi lucru.

„Fostul ministru al apărării Kim Yong-hyun a încercat să se sinucidă în centrul de detenţie”

Miercuri, un oficial al serviciilor penitenciare a raportat că fostul ministru al apărării în funcţie la momentul legii marţiale de scurtă durată, Kim Yong-hyun, a încercat să se sinucidă în detenţie, cu câteva minute înainte de arestarea sa oficială permisă prin emiterea unui mandat împotriva sa.

Acuzat că a jucat un "rol crucial într-o rebeliune" şi a comis un "abuz de putere pentru a obstrucţiona exercitarea drepturilor", el se afla deja în detenţie de duminică, dar era nevoie de un mandat pentru a i se prelungi arestul.

Marţi seară, cu puţin înainte de miezul nopţii (15:00 GMT), "fostul ministru al apărării Kim Yong-hyun a încercat să se sinucidă în centrul de detenţie Dongbu din Seul", a declarat comisarul general Shin Yong-hae la o audiere parlamentară. 

Ministerul Justiţiei a raportat, de asemenea, despre încercare, într-o declaraţie trimisă AFP, dând asigurări că sănătatea lui Kim este "bună".

"Întreaga responsabilitate pentru situaţie îmi aparţine exclusiv", a afirmat marţi Kim Yong-hyun, într-un comunicat transmis de avocaţii săi.

Vizat de o anchetă pentru "rebeliune", nepopularul preşedinte Yoon, în vârstă de 63 de ani, are interdicţie de a părăsi ţara, la fel ca şi foştii săi miniştri ai apărării şi de interne şi comandantul legii marţiale de scurtă durată.

Cho Ji-ho, comisarul general al Agenţiei Naţionale de Poliţie, şi şeful Agenţiei de Poliţie Metropolitană din Seul, Kim Bong-sik, au fost, de asemenea, arestaţi miercuri dimineaţă, potrivit poliţiei.

Presa de stat nord-coreeană a reacţionat pentru prima dată la situaţia din Coreea de Sud

În paralel, presa de stat nord-coreeană a reacţionat pentru prima dată la situaţie.

Actul "şocant al marionetei Yoon Suk Yeol, care se confruntă cu o destituire şi o criză de guvernare, declarând brusc un decret de lege marţială şi mânuind fără ezitare armele şi cuţitele dictaturii sale fasciste, a răspândit haos în toată Coreea de Sud", a scris presa de stat nord-coreeană.

Yoon, care a fost obstrucţionat în mod repetat de o Adunare Naţională în mare parte controlată de opoziţie, şi-a justificat decizia de a impune legea marţială prin dorinţa sa de a proteja Coreea de Sud de "forţele comuniste nord-coreene" şi de a "elimina elementele antistatale".

Elicoptere şi soldaţi au fost trimişi în parlament pentru a-i împiedica pe deputaţi să se întâlnească acolo şi să voteze pentru ridicarea decretului său. Dar 190 dintre ei au reuşit să intre şi să adopte în unanimitate sfârşitul acestei stări de urgenţă. 

Kim Yong-hyun a fost acuzat de parlamentarii opoziţiei că a ordonat trimiterea de drone în oraşul Phenian, aparent pentru a crea un casus belli cu Coreea de Nord, care ar fi fost folosit ca pretext pentru proclamarea legii marţiale.

Marţi, un grup de lucru al Partidului Puterii Populare a propus o foaie de parcurs pentru înlăturarea preşedintelui. Aceasta prevede demisia lui Yoon Suk Yeol în februarie sau martie, cu noi alegeri prezidenţiale în aprilie sau mai.

Acest plan nu a fost încă acceptat de întregul PPP.

Chiar dacă ar fi aşa, este puţin probabil ca opoziţia să renunţe la încercarea de a-l înlătura pe Yoon. 

Conform PPP, preşedintele a lăsat guvernarea pe seama partidului său şi a prim-ministrului Han Duck-soo.

"În ciuda opoziţiei mele continue faţă de declararea legii marţiale (...), în cele din urmă nu am reuşit să o împiedic", a explicat acesta din urmă într-o declaraţie miercuri, spunând că îi pare "sincer rău".

×
x close