Antena 3 CNN Externe Corespondență Antena 3 CNN din Israel. Imagini greu de privit de pe terenul de fotbal unde rachetele Hezbollah au ucis 12 copii

Corespondență Antena 3 CNN din Israel. Imagini greu de privit de pe terenul de fotbal unde rachetele Hezbollah au ucis 12 copii

Laurențiu Rădulescu
2 minute de citit Publicat la 12:08 08 Aug 2024 Modificat la 12:26 08 Aug 2024
laurentiu radulescu in israel
Laurenţiu Rădulescu, trimisul special al Antena 3 CNN, se află în satul Majdal Shams, de la granita cu Libanul. FOTO: Antena 3 CNN

Hezbollah ar putea declansa războiul cu Israelul fără să mai aştepte atacul Iranului. Potrivit informaţiilor CNN, gruparea teroristă cu sediul în Liban vrea să acţioneze cât mai rapid, în ciuda ezitărilor guvernului de la Teheran. Potrivit unui oficial militar american, Iranul a făcut pregătirile pentru un atac major, însă existe riscul ca Hezbollah să acţioneze înainte, datorită vecinătăţii dintre Liban şi Israel. Alte informaţii arată că Iranul ar putea chiar să reconsidere începera războiului. Noul preşedinte de la Teheran i-ar fi cerut ayatollahul Ali Khamenei să nu atace in acest moment. Laurenţiu Rădulescu, trimisul special al Antena 3 CNN, se află în satul Majdal Shams, de la granita cu Libanul, acolo unde a început cel mai recent conflict dintre Israel si Hezbollah.

În imaginile filmate de Laurenţiu Rădulescu pentru Antena 3 CNN se vede locul tragediei din 27 iulie, când un atac cu rachete asupra unui teren de fotbal din zona Înălţimilor Golan, ocupate de Israel, a ucis 12 copii.

"Cei 12 copii se aflau pe terenul de fotbal, împreună cu alte câteva zeci de persoane, pentru că acolo se desfășura o competiție sportivă. La un moment dat au auzit sunetul alarmei.

Practic, după acele dealuri aflate undeva în spatele meu se află teritoriul Ibanez. Rachetele au venit din acea parte și sirenele au fost declanșate. Din această zonă nu ai timp mai mult de 10-15 secunde să ajungi până la primul adăpost. Mulți, foarte mulți dintre copii au fugit în această zonă. O parte dintre copii au încercat să-și ia bicicletele, trotinetele și să părăsească această zonă, ieșind de pe terenul de fotbal, spre zona unde se afla buncărul, la doar 10-15 metri distanță. Așadar, teoretic, o parte dintre acei oameni au reușit să intre în acest buncăr. Mulți copii nu au mai apucat însă să ajungă. Unii erau chiar în ușa acestui buncăr. Un altar de lumânări se vede la fața locului", a relatat Laurențiu Rădulescu. 

Tirul cu rachetă a intervenit după anunţul unei surse de securitate libaneze conform căreia patru combatanţi ai mişcării islamiste libaneze Hezbollah au fost ucişi într-o lovitură israeliană în sudul Libanului.

Poliţia şi armata au confirmat atunci că mai multe locuri din platoul Golan ocupat de Israel au fost lovite de rachete, dintre care una a atins localitatea druză Majdal Shams. Acest oraş este situat în nordul Israelului aproape de sudul Libanului şi este frontalier cu Iordania. 

 

Druzii sunt o minoritate arabă care practică o ramură a islamului, dar care sunt mari susținători ai Israelului. De altfel, liderul spiritual al druzilor, Muafak Tarif, a afirmat sâmbătă seara că atacul cu rachete „a depășit toate limitele posibile”.

(Corespondență realizată de Laurențiu Rădulescu și Costi Pahonțu)

×
x close