Antena 3 CNN Externe Cine ar putea fi viitorul cancelar al Germaniei. Olaf Scholz se prăbușește în sondaje

Cine ar putea fi viitorul cancelar al Germaniei. Olaf Scholz se prăbușește în sondaje

R.K.
1 minut de citit Publicat la 17:58 08 Noi 2024 Modificat la 18:01 08 Noi 2024
olaf scholz gettyimages
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Getty Images

Majoritatea germanilor ar dori ca ministrul apărării, Boris Pistorius, să candideze pentru a-l înlocui pe cancelarul Olaf Scholz, ambii membri ai Partidului Social-Democrat (SPD), la următoarele alegeri generale, potrivit unui sondaj publicat vineri, relatează dpa.

Sondajul, realizat de institutul de cercetare a opiniei publice Forsa pentru postul RTL/ntv, a arătat că 57% dintre cei chestionaţi s-au pronunţat favorabil ca social-democraţii să îl propună pe Pistorius drept candidatul lor pentru postul de cancelar.

Olaf Scholz, pe de altă parte, a primit sprijinul a doar 13% dintre cei chestionaţi.

Chiar şi în rândul susţinătorilor Partidului Social-Democrat, 58% s-au pronunţat în favoarea lui Pistorius, faţă de doar 30% pentru Scholz.

În rândul susţinătorilor Verzilor, singurul partener de coaliţie a lui Scholz după retragerea Partidului Liber-Democrat, 66% dintre cei chestionaţi l-ar prefera pe Pistorius drept candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar, în timp ce 70% dintre susţinătorii alianţei conservatoare CDU/CSU îl preferă pe Pistorius în locul lui Scholz.

Sondajul a fost realizat pe 7 noiembrie în rândul a 1.181 de persoane din Germania, care au fost întrebate pe cine ar dori să vadă drept candidat al SPD la funcţia de cancelar - Scholz sau Pistorius. Marja de eroare indicată de Forsa a fost de +/- 3 puncte procentuale.

Citește și Olaf Scholz e pe cale să fie demis din funcție. Opoziția cere o moțiune de cenzură rapidă după prăbușirea coaliției

×
x close