Fostul dictator sirian, Bashar al-Assad, și familia sa nu se vor mai bucura în exilul din Rusia, cel mai probabil, de stilul de viață extravagant pe care l-au avut până acum. În loc, familia care a deținut puterea totală în Siria vreme de ani de zile va trăi în obscuritate și ascunsă de ochii publicului, scrie The Guardian.
Assad a fost scos pe furiș din Siria, fără să apuce să mai dea vreun mesaj poporului pe care l-a bombardat și atacat cu arme chimice vreme de ani de zile, cât a încercat cu orice preț să-și păstreze puterea absolută.
Pe parcursul călătoriei sale spre Rusia, avionul lui Assad a avut sistemul de localizare oprit pentru a evita detectarea după decolarea de la o bază aeriană din Siria.
Operațiunea a fost făcută într-o secretomanie atât de mare, încât nici fratele dictatorului nu a fost informat cu privire la evenimente.
În urmă cu zece ani, tot Rusia îl salva pe Assad, intervenind în favoarea lui într-un război civil pe care părea că-l pierde decisiv în fața opozanților pe care a încercat să-i suprime și să-i înăbușească. Într-un final, regimul criminal de la Kremlin a fost tot cel care i-a oferit lui Assad portița de scăpare în fața furiei rebelilor și sirienilor de rând.
Conform informațiilor Bloomberg, situația nu a fost nici măcat atât de simplă – Assad nu a vrut să plece ci să lupte până în ultima clipă pentru a-și menține regimul criminal la putere – a fost nevoie ca rușii să-l convingă de faptul că era complet lipsit de șanse. Agenți secreți ai Kremlinului au orchestrat fuga lui la Moscova.
Opțiunile de călătorie ale lui Assad aveau să fie mereu limitate – un paria pe scena internațională, dictatorul sirian avea doar două opțiuni evidente de exil – Rusia sau Iran.
Alegând Moscova, spun observatorii, Assad a optat pentru un loc familiar care putea să-i satisfacă obiceiurile opulente, dar și un refugiu care se bucură măcar de o relativă stabilitate geopolitică.
„Bashar și familia sa sunt persoane seculare declarate, chiar dacă se identifică formal cu secta musulmană alauită, astfel că Rusia ar fi fost mereu o destinație preferabilă Iranului”, spune David Lesch, expert pe Siria la Trinity University din Texas, care s-a întâlnit de mai multe ori cu dictatorul sirian, în trecut.
„În mintea lui Assad, Rusia și Vladimir Putin îl pot proteja mult mai bine de extrădare sau de orice altă încercare a comunității internaționale de a-l aduce în fața justiției”, a adăugat Lesch.
Conform acestuia, Rusia are, de asemenea, un potențial mai mare de a-i oferi îngrijiri medicale soției sale, Asma, bolnavă de leucemie.
„Putin nu l-ar fi lăsat pe Assad să fie devorat de rebeli”
Legăturile Rusiei cu familia Assad sunt foarte vechi și datează din anii ’70 când tatăl lui Assad, bătrânul dictator Hafez, a consolidat poziția Siriei ca fiind parte a sferei sovietice de influență. În 2015, relațiile ruso-siriene au devenit și mai strânse, după ce Putin a intervenit în favoarea lui Assad.
În anii care au urmat, copiii lui Assad, alături de alți copii din elita regimului sirian, și-au petrecut vacanțele în tabere de vară din Crimeea anexată. Fiul cel mai mare al lui Assad a studiat chiar la o universitate din Moscova.
Între timp, verii lui Assad, dar și alte rude au cumpărat încetul cu încetul o mulțime de proprietăți în cartierul exclusivist de zgârie nori din capitala Rusiei.
Totuși, în ciuda dependenței tot mai profunde a Siriei de Rusia, relația personală dintre Assad și Putin a rămas rece. Deși Putin pare că a putut să formeze relații personale calde cu mulți lideri ai lumii, cel mai notabil caz fiind cel al lui Silvio Berlusconi, pe Assad pare că a încercat să-l țină departe.
Conform relatărilor, cei doi lideri au păstrat o relație distantă de-a lungul anilor, Kremlinul fiind mai ales frustrat de ceea ce a perceput ca un refuz complet al lui Assad de a face orice concesie față de opoziție sau de a încerca măcar niște reforme limitate.
Când regimul sirian a căzut, propaganda rusă și oficialii de la Moscova s-au grăbit să braveze, dând vina totală pe Assad pentru înfrângere – totuși, Kremlinul a accentuat faptul că decizia de a-l salva pe Assad de la o moarte sigură la Damasc a fost una personală a lui Vladimir Putin.
Există inclusiv informația că uciderea umilitoare a fostului dictator libian Muammar Gaddafi a avut un impact profund asupra dictatorului de la Moscova, care s-a temut că și el însuși ar putea să sufere o astfel de moarte cândva.
„Chiar dacă Assad îi displace lui Putin ca persoană, el nu l-ar fi lăsat niciodată să fie devorat de rebeli”, a declarat un fost diplomat rus sub rezerva anonimatului.
Assad va dispărea din viața publică la fel ca Viktor Ianukovici
Câtă vreme va mai fi la putere Putin, Assad va trăi o viață confortabilă dar fără relevanță la Moscova.
Capitala rusă a devenit de ani de zile un refugiu pentru numeroși fugari și lideri compromiși – Edward Snowden, Quincy Promesc, Jan Marsalek sau Viktor Ianukovici se numără printre ei.
Cel mai aproape de Assad dintre ei este, însă, fostul președinte ucrainean Ianukovici, una dintre marionetele Rusiei în Ucraina până la revoluția din 2014. Ianukovici încă locuiește într-o locuință de mai multe milioane de dolari dintr-o suburbie moscovită exclusivistă.
Totuși, e puțin probabil ca Assad și familia lui să ducă o viață extravagantă publică în Moscova – în loc, el se va afla constant sub urmărirea serviciilor ruse și vor fi ascunși într-un domeniu rupt de lume și de ochii publicului.
Assad nu duce lipsă de bani, însă. El își va folosi averea de până la două miliarde de dolari din conturi off-shore pentru a trăi confortabil dar obscur în Rusia.
La rândul său, regimul Putin va rămâne tăcut pe subiectul prezenței lui Assad la Moscova, așa cum a făcut-o și cu Ianukovici, care nu a mai suflat o vorbă în ultimii peste zece ani de exil. Rusia se va strădui ca el să nu apară la știri și să nu aibă nicio șansă de a periclita relațiile regimului de la Kremlin cu noua conducere a Siriei.