Antena 3 CNN Externe Alegeri în Georgia. Partidul pro-rus al oligarhului Bidzina Ivanișvili revendică victoria. Opoziția acuză că votul a fost „furat”

Alegeri în Georgia. Partidul pro-rus al oligarhului Bidzina Ivanișvili revendică victoria. Opoziția acuză că votul a fost „furat”

Adrian Dumitru
6 minute de citit Publicat la 20:10 26 Oct 2024 Modificat la 08:43 27 Oct 2024
Oameni cu microfoane intr-o multime.
Liderul de facto al Georgiei, oligarhul pro-rus Bidzina Ivanișvili. Foto: Getty Images

Alegerile de sâmbătă s-au încheiat în Georgia, acolo unde votanții au avut de ales între calea europeană susținută de președinta Salome Zurabișvili și un model al autoritarismului rusesc promovat de partidul de guvernare Visul Georgian, care a promis să interzică partidele de opoziție dacă obține o majoritate constituțională. După numărarea a peste 99% dintre voturi, partidul pro-rus al oligarhului Bidzina Ivanișvili a revendicat victoria, cu 54%.

Partidul de guvernământ revendică victoria

ACTUALIZARE 08.30 (duminică, 27 octombrie): Partidul de guvernământ tot mai autoritar al Georgiei a revendicat victoria după ce rezultatele preliminare i-au acordat un avans clar într-un scrutin crucial axat pe viitorul țării în Europa.

Partidul Visul Georgian, condus de omul de afaceri miliardar Bidzina Ivanishvili, este în frunte cu 54% din voturi, după numărarea a peste 99% din voturi, conform comisiei electorale centrale.

Opoziția acuză că votul a fost „furat”

Rezultatele inițiale au fost semnificativ diferite de cele ale sondajelor la ieșirea de la urne realizate de companii de sondare occidentale, iar liderul unuia dintre partidele de opoziție a declarat că votul a fost „furat de la poporul georgian”.

„Nu acceptăm rezultatele acestor alegeri falsificate,” a spus Tina Bokuchava, lidera Mișcării Naționale Unite.

Un alt lider de opoziție, Nika Gvaramia, a afirmat că Visul Georgian a inițiat un „puci constituțional”.

Atât Visul Georgian, cât și cele patru grupuri de opoziție pro-UE, care încearcă să pună capăt celor 12 ani de guvernare ai partidului, revendicaseră anterior victoria pe baza sondajelor la ieșirea de la urne.

Opoziţia acuză Visul Georgian, aflat la putere din 2012, de derivă autoritară pro-rusă şi de îndepărtarea Georgiei de UE şi NATO, la care intenţionează să adere.

"După cum arată rezultatele făcute publice de Comisia Electorală Centrală, Visul Georgian şi-a asigurat o majoritate solidă" în noul parlament, le-a declarat jurnaliştilor secretarul executiv al partidului, Mamuka Mdinaradze.

Conform rezultatelor, partidul ar putea conta pe aproximativ 90 din cele 150 de locuri din legislativ.

Guvernul a declarat înainte de alegeri că vrea să câştige trei sferturi din locurile din parlament, ceea ce l-ar pune în poziţia de a modifica Constituţia şi, conform planului său, de a interzice partidele de opoziţie pro-occidentale.

Bruxellesul a avertizat că şansele Georgiei de a adera la UE vor depinde de alegerile organizate în această fostă republică sovietică din Caucaz, care a introdus această aspiraţie în Constituţia sa.

Georgia a fost zguduită în luna mai de proteste împotriva unei legi privind "influenţa străină", după modelul legislaţiei ruse privind "agenţii străini" folosită pentru a zdrobi societatea civilă.

Bruxellesul a îngheţat procesul de aderare a Georgiei la UE, iar Statele Unite au impus sancţiuni împotriva unor oficiali georgieni.

O altă cauză de tensiune cu Occidentul: recenta promulgare a unei legi care restricţionează puternic drepturile persoanelor LGBT+ în această ţară cu tradiţie creştină ortodoxă şi unde ostilitatea faţă de minorităţile sexuale rămâne puternică.

ACTUALIZARE 22:30. După numărarea voturilor din peste 90% dintre secții, partidul pro-rus de guvernare, Visul Georgian, își menține avansul în fața opoziției și e încă în perspectiva de a avea o majoritate absolută în viitorul parlament. Conform rezultatelor preliminare, Visul Georgian are 52,99%, în timp ce partidele de opoziție care au trecut pragul au strâns 38,4%.

ACTUALIZARE 21:40. Partidul de guvernământ, Visul Georgian, a obţinut majoritatea absolută la alegerile parlamentare desfăşurate, sâmbătă, în Georgia, potrivit primelor rezultate anunţate de Comisia Electorală Centrală. După numărarea buletinelor din 70% dintre secţii, Visul Georgian conduce cu 53% din voturi.

Conform acestor rezultate parţiale, blocul de patru partide pro-europene a obținut 38,28% din voturi. Potrivit comisiei electorale, rata de participare la scrutinul de sâmbătă a fost de 58,94%.

--

La aceste alegeri, confruntarea se duce între partidul de guvernământ Visul Georgian, patronat de oligarhul pro-rus Bidzina Ivanișvili, pe de-o parte, și mai multe partide opoziție – Mișcarea Națională Unită, Georgia Puternică, Coaliția pentru Schimbare și Pentru Georgia.

Toate cele patru partide de opoziție sunt semnatare ale Cartei Georgiene, un plan de acțiune al președintei pro-europene Salome Zurabișvili, care propune ca forțele de opoziție să se unească pentru a forma un guvern tehnocrat după alegeri, cu prioritatea de a dezgheța negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Negocierile au fost înghețate de Comisia Europeană, ca urmare a adoptării de către puterea de la Tbilisi a unor legi similare cu cele promovate în Rusia – împotriva societății civile și împotriva minorităților sexuale – dar și a declarațiilor făcute de la vârful guvernului. Visul Georgian a promis să interzică partidele de opoziție dacă obține o majoritate constituțională la aceste alegeri.

Astfel, întreaga competiție electorală a devenit una între două perspective radical diferite – aderarea la UE, care vine cu consolidarea democrației și statului de drept, pe de-o parte și apropierea de Rusia agresoare, de cealaltă parte.

Partidele de opoziție acuză Visul Georgian că aruncă țara înapoi pe orbita Rusiei. Armata rusă a invadat, în trecut, Georgia, și a creat pe teritoriul ei mai multe cvasi-state, într-un stil similar cu cel folosit în Ucraina, în 2014.

Exit-poll-uri contradictorii

După închiderea votului, trei exit-poll-uri au fost făcute publice aproape imediat – cu rezultate contradictorii.

Un sondaj comandat de Edison Research a arătat că Visul Georgian a obținut 40,9%, în timp ce partidele de opoziție au reușit să obțină un scor însumat de 51,9%, suficient pentru o nouă majoritate.

Un alt sondaj, arătat la televiziunea pro-putere Imedi TV proclamă câștigător Visul Georgian cu 56,1%.

Al treilea sondaj arată un rezultat de blocaj – Visul Georgian la 42% și celelalte partide de opoziție la 48%.

Conform primul sondaj, clasamentul ar arăta în felul următor:

  • Visul Georgian – 40,9%
  • Mișcarea Națională Unită – 16,7%
  • Coaliția pentru Schimbare – 16,7%
  • Georgia Puternică – 10,3%
  • Pentru Georgia – 8,2%

Imagini cu fraude pe rețelele sociale

Pe lângă exit-poll-uri cu rezultate contradictorii, situația de la alegerile din Georgia e complicată și de imaginile revoltătoare de pe rețele sociale în care apar persoane din secțiile de vot care umplu urnele cu buletine de vot.

Conform Nexta, unele voturi erau deja marcate cu votat pentru Visul Georgian, iar aplicarea unei a doua ștampile ar fi invalidat votul.

De asemenea, există informații că la unele secții au avut loc violențe – oameni ai partidului de guvernare ar fi luat cu asalt sediul central al partidului de opoziție UNM și i-ar fi atacat pe reprezentanții săi de acolo.

Agresorii ar fi venit acolo cu mașini pe care se aflau steaguri uriașe ale Georgiei. La o televiziune au fost difuzate inclusiv imagini cu violențele fizice – cei de la UNM au folosit spray-uri cu piper pentru a se lupta împotriva agresorilor.

Premierul pro-rus Irakli Kobakhidze a insistat, însă, că alegerile se desfășoară „într-un mediu pașnic”. El a dat vina pe opoziție și pe televiziunile pro-opoziție, întrebându-se „de ce s-ar afla reporterii în locuri în care vin agresori”.

Kobakhidze a mai spus și că Visul Georgian a obținut o „victorie categorică”, deși a recunoscut că încă nu poate să spună că s-a ajuns la o majoritate constituțională.

El a adăugat că alegerile sunt „între război și pace” și că „Georgia are un viitor european”.

Președinta Salome Zurabișvili a condamnat, de asemenea, „incidentele de violență profund tulburătoare la mai multe secții de votare din țară”.

Într-o postare pe Twitter, ea a scris că „Georgia Europeană câștigă cu 52%, în ciuda încercărilor de a fura alegerile și fără voturile din diaspora”.

×
x close