Antena 3 CNN Economic Reduceri la impozit pentru părinţii care îşi duc copiii la meditaţii

Reduceri la impozit pentru părinţii care îşi duc copiii la meditaţii

Raluca Măndoiu
1 minut de citit Publicat la 11:13 29 Iul 2024 Modificat la 11:13 29 Iul 2024
meditatii copil getty images
Măsura ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Sursa foto: Getty Images | Keep It 100

Părinţii care îşi duc copiii la meditaţii vor beneficia de reduceri ale impozitului. Măsura va fi posibilă doar pentru cei care aduc un bon fiscal sau o chitanţă de la profesori. 

Părinţii critică propunerea şi spun că mai important ar fi ca elevii să nu mai fie nevoiţi să facă meditaţii şi să se elimine sistemul de educaţie paralel. 

Pe de o parte, părinții apreciază că profesorii ar urma să își declare veniturile obținute din orele suplimentare acordate elevilor, pe de altă parte, spun că deducerea la impozit ar fi mult prea mică, de 170-200 de lei pe an. 

Suma este mică în comparaţie cu zecile de mii de lei pe care părinții le dau ani de an pentru meditațiile copiilor, în condițiile în care orele de la școală sunt insuficiente, iar elevii nu sunt bine pregătiți pentru examene. 

Mai mult decât atât, părinții spun că, în primul rând, Guvernul ar trebui să se ocupe și să ia măsuri astfel încât elevii să nu mai aibă nevoie de meditații, de aceste ore suplimentare. 

Guvernanții speră însă ca prin această măsură să adune cât mai mulți bani la buget și să țină deficitul bugetar sub control.

Practic, prin intermediul părinților, profesorii ar urma să fie obligați să își declare veniturile obținute din orele suplimentare acordate elevilor. 

Părinții ar urma să beneficieze de aceste deduceri doar dacă prezintă chitanța de la meditații, astfel încât să poată să demonstreze că într-adevăr au plătit acele ore suplimentare pentru copii. 

Măsura ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Practic, ea face parte dintr-un pachet bugetar fiscal care va fi prezentat Comisiei Europene în această toamnă și va intra în vigoare abia de la începutul anului viitor.

×
x close