
Prețul cafelei continuă să crească. Experții estimează o nouă scumpire de cel puțin 20% la cafeaua de specialitate în perioada următoare. Principalele cauze sunt schimbările climatice, care au afectat producția în Brazilia și Vietnam, și creșterea prețurilor pe bursele internaționale.
Preţurile cafelei au crescut constat în ultimii ani. Acum un cappucino se vinde cu 16 lei în medie, iar un latte ajunge şi la 18, chiar 20 de lei în cafenelele de specialitate, cu 25% mai mult decât anul trecut.
Dacă în urmă cu doi ani un espresso ne costa 6 lei, acum aceeași băutură ne costă cel puțin 9 lei, cu 3 lei mai mult. Iar scumpirile nu se vor opri aici, pentru că cei din industrie estimează că și anul acesta prețul cafelei va crește cu cel puțin 20%.
Bogdan Andrei - prăjitor de cafea: Cafeaua boabe pe care o prăjim s-a scumpit mult pe bursă, aproape s-a dublat. Noi a trebuit să creștem prețul cu cel puțin 35% pentru majoritatea produselor.
Scumpirile au fost cauzate în principal producții mai mici în Brazilia și Vietnam. În cazul Braziliei, producția a scăzut cu aproximativ 11 milioane de saci de cafea arabica, din cauza secetei prelungite care a împiedicat înflorirea arborilor de cafea. Și în Vietnam se estimează o producție cu 500 de mii de saci mai mică decât cea de anul trecut.
Silvia Constantin - coordonator Asociația de Cafea de Specialitate din România: Acuma gândiți-vă că în Brazilia a înghețat o porțiune cât jumate de Europă, în care au înghețat efectiv copacii și a nins. Și atunci evident că lucrurile astea au influențat cu totul producția.
Edgard Bressani - CEO companie exportatoare de cafea: Nu cred că prețurile vor scădea. Odată ce companiile ridică prețurile, sunt șanse mici să le mai reducă. Trebuie să vedem însă ce se întâmplă în Brazilia, find cel mai mare producător din lume. Avem un viitor în care cafeaua va fi scumpă și mai puțină în comparație cu ce avem acum.
Creșterile de preț se observă și la raft. Potrivit datelor oficiale, cafeaua s-a scumpit în medie cu 5% în ultimul an.
Client: Cel puțin la cafeaua pe care o folosesc eu, în ultimii doi ani prețul a crescut cu 20 de lei, deși e aceeași cantitate. Nu o să renunț niciodată la cafea, renunțăm la mâncare dar la cafea nu.
Cu toate acestea, românii continuă să consume tot mai multă cafea. Datele statistice arată că un român consumă cu 15% mai multă cafea acum decât în urmă cu 5 ani.