Invitaţii şi-au făcut cruce, când au văzut mireasa. "Nu credeam că o să fie aşa URÂTĂ în ziua nunţii". Cum era îmbrăcată29 Iul
Papa va intra în ISTORIE pentru că a reuşit să facă asta. Nimeni de la Vatican n-a mai realizat acest lucru29 Iul
Promisiunea pe care nu o vom crede, decât atunci când o vom vedea. România, 1000 km de autostradă până în 201629 Iul
Reprezentanţii FMI şi CE, faţă în faţă cu Victor Ponta. Demarează discuţiile privind un nou acord de tip preventiv29 Iul
Salariaţii de la Oltchim sunt disperaţi. 700 de muncitori, trimişi de azi în şomaj tehnic. Restul angajaţilor vor lucra 4 zile pe săptămână29 Iul
Astăzi sunt anunţate 50 de grade Celsius la soare. "Este cea mai călduroasă zi din an". Vezi din INFOGRAFIC cum să te aperi de caniculă29 Iul
Accident cumplit, în Neamţ. O femeie a murit pe loc, iar alta a fost grav rănită, după ce remorca unei maşini le-a lovit în plin29 Iul
Botez de lux, marca PDL, terminat cu toxiinfecţie alimentară, pe patul de spital. 45 de oameni, internaţi de urgenţă29 Iul
Ce se întâmplă acum în zona Arctică va afecta economic întreaga lume. "Privim şi nu avem ce face"26 Iul
"Aerul din metroul bucureştean de poate împolnăvi de CANCER. Depăşeşte de OPT ori limita noxelor"26 Iul
Ce se întâmplă în următoarele 3 LUNI cu România. "Va fi PESTE normalul perioadei". Comparaţi cu anii 199026 Iul
China arată lumii care este motivul din spatele succesului lor. "Aşa creşterea economică nu va scădea sub 7%"26 Iul
Consiliul Superior al Magistraturii, nemulţumit de emisiunile Antenei 3. Iată care este ROLUL său de fapt26 Iul
Miracolul vieţii. La naştere, medicii i-au dat 1% şanse de supravieţuire. "Era puţin mai mare decât un telefon mobil"26 Iul
Mesajul EMOŢIONANT al jurnalistei Oana Stancu pentru Mihai Gâdea. "A avut o furtună de potolit în el!"26 Iul
Trei zile de doliu naţional în Spania, după tragedia feroviară din Santiago de Compostela. Bilanţul victimelor ar putea creşte26 Iul
Cercetătorii români au prezentat publicului legumele care pot TRATA cele mai grave boli. "Castravetele amar, ideal pentru diabetici"26 Iul
Se va întâmpla în faţa a mii de turişti români de pe litoral. "Vor fi ca nişte femei uşoare de pe vremea lui Hristos"26 Iul
Un bucureştean, personajul principal al unei înşelătorii uriaşe. Îşi schimbase buletinul, dar s-a trezit DATOR VÂNDUT la bancă26 Iul
Afacere URIAŞĂ cu reţete compensate. Zeci de medici şi farmacişti, duşi la sediul DIICOT pentru audieri26 Iul
Incendiu foarte mare în zona Cişmigiu din Capitală. O femeie a murit, iar un tânar de 19 ani a fost intoxicat cu fum26 Iul
Mihai Gâdea povesteşte ce s-a întâmplat în SPATELE UŞILOR ÎNCHISE, la DNA: "Întâmplarea de astăzi m-a făcut mult mai PUTERNIC"25 Iul
Mircea Badea, la Sinteza Zilei: "La ora aceea eram cu Adrian Ursu în maşină. Am asistat la un SPECTACOL"25 Iul
Adrian Ursu, la Sinteza Zilei: "În spatele regiei şi scenariului există un scop. Până şi Băsescu a ieşit din Cireşica şi a făcut ceva"25 Iul
Radu Tudor: "Nu am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă acum e consecinţa aversiunii incredibile a lui Băsescu faţă de Antena3"25 Iul
Adrian Ursu, despre acţiunea DNA de a urmări penal Antena3: "Cine e OBSEDAT în ţara asta de Antena3?!"25 Iul
Mircea Badea, despre chemarea la DNA a lui Gâdea lui Ciuvică: "Sunt de la DNA." "Iar eu sunt Eros Ramazzotti"25 Iul
DNA-ul urmăreşte Antena 3. Mihai Gâdea: "Vorbesc în cunoştinţă de cauză. Antena 3 NU are nicio legătură cu acest caz!"25 Iul
Scandal URIAŞ în Biserica Ortodoxă Română. Student dat afară de la Teologie că nu a făcut SEX cu stareţul de la mănăstire25 Iul
Locul în care s-a schimbat istoria României ar putea fi vizitat. "Va fi introdus în circuitul turistic"25 Iul