Viorica Dăncilă, fost preşedinte al PSD şi fost premier al României, a declarat, la Antena 3 CNN, că, în cazul legii pensiilor Guvernul a avut o comunicare greșită care a creat o divizare în rândul pensionarilor, iar acest lucru ar putea influenţa alegerile prezidențiale din acest an.
„Cred că părerile vor fi împărțite. Această lege 360 a adus o divizare în rândul pensionarilor pentru că s-a pornit cu o comunicare greșită. S-a pornit cu faptul că vor crește pensiile în România, că este a doua creștere de pensii în România după 1 ianuarie 2024, când s-au mărit pensiile cu inflația. Nu, a fost, de fapt, o recalculare și o eliminare a inechităților.
Dar comunicarea inițială a lăsat impresia că vor crește toate pensiile și sunt foarte mulți care nu vor avea pensii crescute. Sunt foarte mulți care sunt nemulțumiți și aici mă refer la mineri, la persoanele cu dizabilități, la nevăzători și cred că un prim pas pe care trebuie să îl facă Guvernul este tocmai de a rezolva aceste probleme.
Legat de a doua etapă pentru veniturile până în 2001, cred că ar trebui să ia articolul 152 din legea 127 prin care să acorde un procent de 10% tuturor celor care au beneficiat de aceste venituri.
Pentru că într-adevăr, sunt foarte multe arhive care au dispărut, sunt foarte mulți oameni care nu-și permit ca să ia aceste adeverințe de la arhivele private, iar cred că acest lucru ar aduce o echitate în sistem", a spus Viorica Dăncilă, la Antena 3 CNN.
Ce spune Viorica Dăncilă despre candidatura lui Ciolacu: „Partidul să se trezească şi să-l susţină dincolo de laude şi aprecieri"
Viorica Dăncilă, fostul preşedinte al PSD şi fost premier al României, a declarat la Antena 3 CNN că partidul totdeauna a ”creat o presiune, astfel încât preşedintele să fie candidatul la alegerile prezidențiale”. În acest context, ea a subliniat că speră să fi fost ultimul lider PSD pus să candideze şi pentru care partidul nu s-a mobilizat la alegerile prezidențiale, şi face apel la colegii social democrați să-l susţină pe Marcel Ciolacu dincolo de acest concurs de laude şi aprecieri.
”Am intuit de la început că domnul Marcel Ciolacu va candida pentru că, dacă ne uităm în istoria PSD, de fiecare dată preşedintele partidului a fost cel care a candidat la alegerile prezidenţiale. Chiar dacă preşedintele partidului avea unele ezitări, partidul întotdeauna a creat o presiune astfel încât preşedintele partidului să fie candidatul la prezidenţiale. O spun şi din experienţă proprie, prima dată am spus că nu o să candidez, pe urmă partidul a hotărât că nu va susţine un candidat din afară şi că preşedintele partidului trebuie să fie cel care îşi asumă această responsabilitate. Da, domnul Ciolacu, chiar dacă nu voia, partidul a creat presiune şi am văzut declaraţiile liderilor din PSD, declaraţia domnului Tudose, declaraţia domnului Grindeanu, declaraţia domnului Stănescu, care de fiecare dată au spus că îşi doresc ca domnul Ciolacu să fie candidatul la alegerile prezidenţiale”, a afirmat Viorica Dăncilă, miercuri seară, la Antena 3 CNN.
Dăncilă a subliniat că ”e o presiune generală” în PSD pentru ca liderul partidului să fie candidat pentru funcţia supremă în stat şi şi-a declarat speranța ca partidul să-l susţină pe Ciolacu dincolo de laude si aprecieri
”În cazul meu nu s-a întâmplat, dar sper să fiu ultima persoană care s-a confruntat cu o astfel de situaţie, partidul să se trezească şi să susţină candidatul la prezidenţiale nu numai prin vorbe frumoase, prin acest concurs de laude şi aprecieri pentru că eu cred că acest lucru nu-i face bine liderului partidului, dimpotrivă, creează senzaţia unei ere trecute”, a mai spus Viorica Dăncilă.
În acest context, fostul premier nu a exclus posibilitatea ca Marcel Ciolacu să câștige alegerile prezidenţiale din acest an:
”Există şi o şansă mare ca aceste alegeri să fie câştigate de liderul PSD”.