Antena 3 CNN Externe Un oraș întreg din Polonia evacuat, pericolul ca un dig să se spargă e uriaș. "Valul poate fi înalt de câțiva metri, vom fi inundați"

Un oraș întreg din Polonia evacuat, pericolul ca un dig să se spargă e uriaș. "Valul poate fi înalt de câțiva metri, vom fi inundați"

G.M.
2 minute de citit Publicat la 08:32 17 Sep 2024 Modificat la 11:52 17 Sep 2024

Primarul orașului polonez Nysa a cerut tuturor celor 44.000 de locuitori să evacueze zona, deoarece există riscul ca din cauza ploilor abundente un dig să se spargă și localitatea să fie inundată complet, scrie BBC.

Primarul din Nysa, Kordian Kolbiarz, le-a cerut oamenilor să se îndrepte spre zone mai înalte, din cauza riscului ca un dig să se spargă și o cantitate mare de apă să inunde orașul.

Numărul morților în urma inundațiilor care au avut loc în weekend a crescut la cel puțin 16 luni, șapte decese fiind confirmate în România. Au fost înregistrate victime și în Austria, Republica Cehă și Polonia.

Budapesta a anunţat că va închide drumurile din zona fluviului Dunărea care traversează capitala Ungariei, invocând riscul de inundaţii în cursul acestei săptămâni.

„Vă rugăm să evacuați zona. Valul poate fi înalt de câțiva metri, iar asta  înseamnă că întregul oraș va fi inundat”, a scris primarul Kordian Kolbiarz.

În Nysa, apele râului Nysa Klodzka au inundat spitalul districtual ce a trebuit să fie complet evacuat. 

În alte zone ale Poloniei, însă, nivelul apei este în scădere, potrivit oficialilor locali. Primarul orașului Klodzko, Michal Piszko, a declarat presei poloneze că apa s-a retras și că sunt semne că ce a fost mai rău s-a terminat. Imaginile video de luni dimineața au arătat că străzile din centrul orașului, care au fost inundate duminică, erau acum ucate, deși filmările au dezvăluit și amploarea pagubelor suferite de clădiri.

Patru persoane au fost găsite decedate în zonele traversate de furtuna Boris, care a lovit şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est. "Avem patru persoane decedate în zonele afectate de catastrofă", a declarat pentru AFP Katarzyna Nowak, purtătoare de cuvânt a poliţiei poloneze, precizând că deocamdată nu au fost stabilite cauzele exacte ale deceselor.

Premierul polonez a anunţat luni un ajutor imediat în valoare de un miliard de zloţi - 260 de milioane de dolari - pentru regiunile poloneze afectate de furtuna Boris, care a lovit Europa Centrală şi de Est. "Pentru moment, am asigurat o rezervă de un miliard de zloţi pentru localităţile şi persoanele afectate de inundaţii", a declarat presei Donald Tusk.

Stare de urgență pentru 30 de zile în Polonia

Guvernul de la Varşovia a declarat luni stare de urgenţă pentru 30 de zile în regiunile din sud-vestul Poloniei, ce au fost afectate de inundaţii.

Starea de urgenţă se aplică unor părţi din Silezia Inferioară, Silezia şi Opole. Starea de urgenţă le conferă autorităţilor puteri sporite pentru a emite ordine, drepturile şi libertăţile civile fiind temporar restrânse.

Spre exemplu, autorităţile pot ordona mai uşor evacuarea anumitor locuri sau pot interzice prezenţa cetăţenilor în anumite locuri.

Ploile persistente au provocat inundaţii în sud-vestul Poloniei, la graniţa cu Republica Cehă. În micuţa localitate Kłodzko din Silezia Inferioară, străzi întregi au fost acoperite de ape şi o persoană a murit.

Localitatea Głuchołazy din regiunea Opole a fost de asemenea devastată de ape.

Unde se va duce ciclonul Boris

Marți sunt așteptate iar ploi în Austria, Republica Cehă și sud-estul Germaniei, scrie BBC.

Deși ar putea dura încă câteva zile până ca apele să se retragă, vremea se va îmbunătăți în Europa centrală de la jumătatea săptămânii.

Furtuna Boris se va deplasa spre sud, în Italia, unde se va intensifica din nou și va aduce ploi abundente. Regiunea Emilia-Romagna este cel mai grav afectată.

Precipitațiile record înregistrate în Europa centrală au fost cauzate de o serie de factori, inclusiv de schimbările climatice. Diferitele elemente meteorologice s-au reunit pentru a crea o „furtună perfectă” în care aerul foarte rece din Arctica s-a întâlnit cu aerul cald din Marea Mediterană.

  

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole