Fortul 13 Jilava, un monument istoric de mare însemnătate, va fi restaurat, conservat și deschis publicului ca destinație cultural-educativă, conform unui proiect coordonat de Consiliul Județean Ilfov. În cadrul conferinței „Fortul 13 Jilava: Consolidare, Conservare, Cunoaștere”, arhitectul șef al județului Ilfov, Olivia Ciobanu Oprescu, a detaliat provocările și obiectivele acestui proiect.
„Pentru noi, este o provocare să păstrăm energia locului și să transmitem exact momentele dramatice care au marcat istoria Fortului 13. În același timp, restaurarea acestui monument, care este o clădire subterană, necesită soluții complexe, mai ales că în zonă pânza freatică este foarte ridicată, iar apele pluviale au reprezentat dintotdeauna o problemă,” a explicat Olivia Ciobanu Oprescu.
De asemenea, accesul dificil la Fort, care în prezent se face prin poarta Penitenciarului Jilava, îngreunează transformarea într-un spațiu turistic. „Realizarea unui acces separat este esențială și va necesita exproprieri și amenajarea unui drum și a unei parcări pe cealaltă latură a fortului. Aceste demersuri sunt, desigur, costisitoare, însă sunt incluse în planul de finanțare,” a adăugat arhitectul șef.
Pe lângă provocările tehnice, proiectul urmărește conservarea elementelor istorice emblematice, precum livada cu piersici – locul execuțiilor deținuților politici –, celula „neagra” în care erau înghesuiți sute de deținuți, izolatoarele și curțile de plimbare. „
Proiectul este parte a unui plan amplu, finanțat în principal din fonduri europene, cu un buget estimativ de 15 milioane de euro. Lucrările sunt preconizate să dureze între doi și trei ani. Fortul 13 Jilava va deveni astfel un spațiu de reflecție, educație și învățare, păstrând vie memoria ororilor care s-au petrecut în timpul regimului comunist.
Conferința este organizată de postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group și completează seria conferințelor ale platformei de comunicare ”România Inteligentă”. Conferința este moderată de Adrian Ursu și transmisă integral live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro iar tronsoane ale dezbaterii sunt preluate Live pe postul TV Antena 3 CNN.