Avem primele imagini cu mașina abandonată de șofer la locul accidentului grav din București. Supectul este căutat de Poliție, după ce a accidentat grav doi copii, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, apoi a fugit.
Din nefericire, unul dintre copii, în vârstă de 9 ani, nu a mai putut fi salvat. Cealaltă victimă, un copil de șapte ani, a fost dusă la spital în stare gravă.
Un martor a declarat, pentru Antena 3 CNN, că la volan s-ar fi aflat un minor, care s-a speriat și a fugit, după ce a văzut ce a făcut.
„Am înțeles că copilul ăsta are 15-16 ani. Cel de la volan. Au plecat după el acasă. Așa am înțeles de la alți copii, care l-au cunoscut, că au plecat cu Poliția la el. Mașina e acolo, mașina aceea albă, un Logan.”, a declarat martorul, în exclusivitate pentru antena 3 CNN.