Antena 3 CNN Actualitate Locale Șofer fugar căutat în București, după ce a accidentat mortal un copil și a rănit grav un altul, în parcarea Parcului Pantelimon

Șofer fugar căutat în București, după ce a accidentat mortal un copil și a rănit grav un altul, în parcarea Parcului Pantelimon

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 21:18 28 Iul 2024 Modificat la 21:35 28 Iul 2024
accident parcul pantelimon bucuresti 28 iulie 2024
Locul accidentului din parcarea parcului Pantelimon, în București.

Polițiștii din București caută un șofer care a fugit de la locul accidentului. Acesta a lovit cu mașina doi copii, de 7 și 9 ani, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon.

Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, mașina suspectului este un Logan de culoare albă, abandonată de acesta la locul accidentului. Un martor a declarat, pentru Antena 3 CNN, că la volan s-ar fi aflat un minor, care s-a speriat și a fugit, după ce a văzut ce a făcut.

Duminică seara, în jurul orei 19.30, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe Șos. Gării Cățelu, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, în care a fost implicat un autovehicul și doi pietoni.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei.

În urma accidentului, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra unuia dintre pietoni, copil în vârstă de 9 ani, însă din nefericire medicii au constatat decesul acestuia.

De asemenea, a doua victimă, un copil în vârstă de 7 ani, a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia.

×
x close