Antena 3 CNN Externe „Orientul Mijlociu e pe marginea prăpastiei”. Israelul atacă ținte din Liban, după lovitura cu rachetă din Golan

„Orientul Mijlociu e pe marginea prăpastiei”. Israelul atacă ținte din Liban, după lovitura cu rachetă din Golan

de Robert Kiss    |   

Aviaţia militară israeliană a lovit sâmbătă noaptea mai multe obiective ale grupării Hezbollah în nordul Libanului, după atacul cu rachetă de sâmbătă care a ucis 12 oameni, inclusiv copii, pe un teren de fotbal dintr-un sat de druzi din zona Înălţimilor Golan ocupate de Israel, transmite dpa, potrivit Agerpres. „Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei”, spune comisarul ONU pentru Orientul Mijlociu.

Printre ţintele loviturilor aeriene s-au aflat depozite de armament şi infrastructuri de luptă, au comunicat duminică pe Telegram forţele armate israeliene, care au prezentat şi înregistrări video cu riposta. Agenţia citată nu a fost în măsură să verifice filmările respective.

Autorităţile israeliene au anunţat că lovitura cu rachetă atribuită grupării Hezbollah, susţinute de Iran, a ucis sâmbătă 12 oameni, printre care şi copii. A fost cel mai sângeros atac împotriva Israelului de la începutul conflictului din Gaza.

„Orientul Mijlociu e pe marginea prăpastiei”

„Orientul Mijlociu este pe marginea prăpastiei, lumea și regiunea nu își pot permite un nou conflict deschis”, a scris emisarul ONU pentru Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, pe rețeaua X.


ONU a cerut ambelor părţi să manifeste reţinere, în timp ce Statele Unite şi-au reafirmat sprijinul pentru securitatea Israelului şi împotriva "tuturor grupărilor teroriste susţinute de Iran, inclusiv Hezbollah din Liban".

Contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt al forţelor armate israeliene, a declarat presei la Majdal Shams, unde a lovit racheta lansată din nordul Libanului, că aceasta era - conform probelor criminalistice - de tipul Falaq-1, produsă în Iran.

Hezbollah a dezminţit orice implicare în atac, dar susţine că atacurile împotriva Israelului după declanşarea conflictului din Gaza sunt o manifestare a solidarităţii cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, de asemenea susţinută de Iran.

Hamas a lansat în 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, unde a ucis peste 1100 de oameni, majoritatea civili, si a luat circa 250 de ostatici, din care o parte se află încă în Fâşia Gaza. Israelul a reacţionat printr-o lovituri aeriene în teritoriul controlat de Hamas şi printr-o ofensivă terestră care a dus la pierderea a circa 38.000 de vieţi.

De la începutul războiului din Gaza, asupra Israelului au lansat lovituri cu rachete sau drone şi mişcarea Houthi din Yemen, iar din Liban, în afară de Hezbollah, şi Hamas şi gruparea sunnită libaneză Jama'a Islamiya.

Subiecte în articol: Israel Golan racheta Hezbollah Liban
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile