Antena 3 CNN Externe Olaf Scholz e optimist că europenii vor „lucra bine” cu Donald Trump

Olaf Scholz e optimist că europenii vor „lucra bine” cu Donald Trump

Adrian Dumitru
<1 minut de citit Publicat la 12:50 08 Noi 2024 Modificat la 12:51 08 Noi 2024

Ţările Uniunii Europene vor continua să conlucreze bine cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a dat asigurări, vineri, cancelarul federal german, Olaf Scholz, la o reuniune a liderilor europeni de la Budapesta, informează AFP, citată de Agerpres.

„Statele Unite ale Americii sunt principalul aliat al Europei, lucrăm împreună în cadrul cooperării transatlantice şi al NATO pentru securitatea noastră”, a declarat Olaf Scholz pentru presă.

„Vom continua să cooperăm bine cu viitorul preşedinte american, iar întrebarea de a şti cum se poate ajunge la aceasta este exact obiectul discuţiilor noastre la Budapesta”, a adăugat Scholz înainte de începerea summitului UE în capitala ungară.

În fapt, ţara sa are mari îngrijorări în legătură cu aplicarea unor măsuri protecţioniste de către noua administraţie americană şi cu reticenţele tot mai mari ale SUA de a contribui la securitatea europenilor.

Donald Trump a comparat, recent, Uniunea Europeană cu o „mini-Chină” pe plan comercial. În trecut, el nu a încetat să reproşeze în special Germaniei că nu cheltuieşte suficient pentru apărarea comună în cadrul NATO.

Afirmația lui Scholz vine după ce Musk, principalul aliat al lui Donald Trump, l-a numit pe cancelarul german „un idiot”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole