Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Nicu Ștefănuță spune cum se schimbă șansele României de aderare la Schengenul terestru cu doi vicepreședinți în PE

Nicu Ștefănuță spune cum se schimbă șansele României de aderare la Schengenul terestru cu doi vicepreședinți în PE

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 14:26 20 Iul 2024 Modificat la 14:27 20 Iul 2024

Nicu Ștefănuță, vicepreședinte din partea României în Parlamentul European, a vorbit într-un interviu exclusiv la Be Eu de la Antena 3 CNN despre numirea sa în funcție, avantajele României de a avea doi vicepreședinți în PE, dar și despre cum s-ar putea schimba acum șansele României de a adera cu granițele terestre la spațiul Schengen.

Nicu Ștefănuță și Victor Negrescu au obținut amândoi funcția de vicepreședinte în noul Parlament European. Nicu Ștefănuță a fost susținut de Verzi, iar Victor Negrescu de socialiști. Este o premieră pentru România, iar acest lucru ar putea aduce avantaje pentru țara noastră.

„Eu voi lucra pe temele pe care am făcut și campanie, pe criza locuințelor pentru tineri, tinerii nu-și mai permit casă, nu avem su suficiente locuințe sociale, o chirie este foarte scumpă în Cluj, în București, în Timișoara, în Iași, în multe din orașe creditele la bancă sunt foarte, foarte scumpe. Deci voi lucra pe această dimensiune, care e foarte importantă, și mă voi mai lucra și pe temele care îmi sunt mie specifice, sănătatea mintală, decontarea terapiei în România, pentru că avem o criză de sănătate mintală, drepturile femeilor și oprirea violenței împotriva femeilor, garantarea dreptului la avort, multe din temele astea cu care am făcut campanie acasă. Transportul public - avem orașe sufocate, avem schimbări climatice care ne dau vremea peste cap, avem caniculă și furtuni nemaivăzute”, a spus Nicu Ștefănuță la Be EU de la Antena 3 CNN.

„(...) Trebuie să ne batem ca mai mulți români să fie printre funcționari, să aibă funcții de top, să fie aibă funcții de conducere. Mie nu-mi place retorica unora din politică, care dau vina cumva pe Bruxelles, uitând că și noi facem parte din această mașinărie, din acest mecanism. Iată că avem doi vicepreședinți, 33 de europarlamentari, un comisar, un vot cu veto în Consiliu, adică nu suntem chiar săracii Europei”, a punctat Ștefănuță.

Nicu Ștefănuță a vorbit apoi de așteptările pe care le are de la acest mandat în Parlamentul European.

„Eu sunt destul de sceptic, pentru că citesc multă istorie și cred că nu va fi o binecuvântare pentru noi. Mandatul ăsta va fi un mandat foarte greu și cumva chiar sper să avem la cârma țării și aici oameni înțelepți care să poată să ducă vremuri grele care vin. Mă aștept ca situația internațională să se înrăutățească, nu să se îmbunătățească. Vom avea un președinte în Statele Unite, care uneori nu prea e clar în privința NATO. Deci vom avea niște provocări destul de mari. Și extrema dreaptă e foarte sus, democrația nu mai e înțeleasă de oameni. Cumva mi-ar plăcea și ca politicienii să mai explice oamenilor care e faza cu democrația, cum se votează. Rețeta succesului în campanie a fost asta: jumătate din toți banii investiți au fost în educarea votantului tânăr, ceva ce ar fi trebuit statul să facă, cum se votează, de ce se votează, de ce avem acele semnături, cum le semnăm. Eu cred că dacă mobilizăm mai bine societatea și explicăm, s-ar putea să avem o înțelegere mai bună între români”, a explicat vicepreședintele în PE.

Cum se schimbă șansele României de aderare la Schengenul terestru

„Schengenul terestru va fi rezolvat. Sunt convins de asta. Eu cred că va trebui să așteptăm alegerile parlamentare din Austria, care sunt toamna asta. După cum am văzut rezultatele de la europarlamentare, veștile nu sunt grozave din Austria, dar nu prea avem altceva ce face acum.

Și în cazul Olandei rezultatele au fost destul de proaste la alegeri, dar totuși Olanda nu s-a opus. S-ar putea să facem de pe acum un deal, un acord cu guvernul lui Nehammer. Suntem cu un picior în autobuz, suntem în Schengen maritim și aerian și atunci mai trebuie cel terestru”, a mai spus Ștefănuță.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole