Antena 3 CNN Externe Joe Biden și-a grațiat fiul, deși a promis că nu o va face: „Sper că poporul va înțelege de ce un tată a luat această decizie”

Joe Biden și-a grațiat fiul, deși a promis că nu o va face: „Sper că poporul va înțelege de ce un tată a luat această decizie”

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 08:19 02 Dec 2024 Modificat la 11:09 02 Dec 2024

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că l-a graţiat pe fiul său Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în ciuda promisiunii anterioare că nu va face acest lucru, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzaţii fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de deţinerea de arme şi consumul de droguri. Sentinţele urmau să fie anunţate mai târziu în decembrie.

Preşedintele american a declarat că, deşi a promis că nu va interveni în deciziile Departamentului de Justiţie, „este clar că Hunter a fost tratat diferit”.

„Astăzi, am semnat o graţiere pentru fiul meu Hunter. Încă de la preluarea mandatului, am spus că nu voi interveni în luarea deciziilor de către Departamentul de Justiţie şi m-am ţinut de cuvânt, chiar şi atunci când l-am văzut pe fiul meu fiind urmărit selectiv şi pe nedrept. În lipsa unor factori agravanţi, oamenii nu sunt aproape niciodată aduşi în faţa justiţiei doar pentru că au completat un formular de armă. Este clar că Hunter a fost tratat diferit”, spune preşedintele Biden, într-o declaraţie publicată duminică pe site-ul Casei Albe.

Biden mai spune că Hunter a fost ales doar pentru că „este fiul lui”.

„Nicio persoană rezonabilă care analizează faptele din cazurile lui Hunter nu poate ajunge la altă concluzie decât aceea că Hunter a fost ales pur şi simplu pentru că este fiul meu - şi asta este greşit. De-a lungul carierei mele, am urmat un principiu simplu: spuneţi adevărul poporului american. Ei vor fi corecţi. Iată adevărul: cred în sistemul de justiţie, dar, pe măsură ce m-am gândit, mi-am dat seama că politica brută a contaminat acest proces şi a condus la o eroare judiciară - şi odată ce am luat această decizie în weekend, nu mai avea niciun rost să o amân. Sper că poporul american va înţelege de ce un tată şi un preşedinte au luat această decizie", a mai afirmat președintele.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole