Antena 3 CNN Externe Harris și Trump încearcă să-i convingă pe americani pe ultima sută de metri. Cum arată sondajele cu mai puțin de o lună până la alegeri

Harris și Trump încearcă să-i convingă pe americani pe ultima sută de metri. Cum arată sondajele cu mai puțin de o lună până la alegeri

Adrian Dumitru
4 minute de citit Publicat la 07:00 15 Oct 2024 Modificat la 10:09 15 Oct 2024

Cu mai puțin de o lună până la ziua alegerilor prezidențiale americane, pare că sondajele continuă să devină tot mai strânse, iar deznodământul scrutinului rămâne indescifrabil de studiile sociologice – în cele șapte state competitive care vor decide cine va fi viitorul președinte al Statelor Unite, diferențele dintre cei doi candidați se păstrează în marja de eroare, în timp ce la nivel național, vicepreședinta Kamala Harris își păstrează un ușor avans ceea ce arată că ea va câștiga, cel mai probabil, votul popular, indiferent de rezultatul din Colegiul Electoral.

Ultimele evenimente majore nu par să fi afectat în vreun fel dramatic cursa prezidențială – nici ultimele tentative de asasinat împotriva lui Trump, nici prestația sa din ultima dezbatere cu Kamala Harris, nici uraganul Milton și valul de conspirații care i-au urmat, dar nici recentele apariții de campanie sau televizate ale celor doi candidați nu au schimbat datele problemei, iar sondajele arată în continuare o cursă extrem de strânsă în care rezultatul ar putea să fie oricare.

În ultimele câteva zile, vicepreședinta Kamala Harris a avut apariții tot mai frecvente la televiziuni și în interviuri, o încercare evidentă a candidatei democrate de a-și crește șansele pe ultima sută de metri.

Harris a apărut la interviul tradițional al candidaților la președinția la 60 minutes, a fost în platoul emisiunii The View și a băut o bere cu comediantul Stephen Colbert la emisiunea acestuia.

Între timp, Trump a fost în centrul unor noi scandaluri – s-a aflat că a trimis în Rusia echipamente de testare Covid într-o perioadă în care spitalele americane aveau nevoie disperată de acestea, lucru confirmat cu satisfacție de Kremlin, dar și că a avut în jur de șapte discuții telefonice cu Putin după plecarea de la Casa Albă.

Totuși, campania Trump a negat ambele acuzații.

Sondajele la nivel național

La nivel național, sondajele pentru votul popular nu arată schimbări semnificative – Kamala Harris continuă să conducă în sondajul agregat al FiveThirtyEight cu între două și trei procente, în continuare un scor în marja de eroare, însă având în vedere istoria recentă a ultimelor alegeri, este puțin probabil că vicepreședinta americană va pierde popular, indiferent de rezultatul din Colegiul Electoral.

Dacă câștigă președinția dar pierde votul popular, Donald Trump ar deveni al treilea candidat din 25 de ani care înregistrează o astfel de victorie și primul candidat care câștigă de două ori președinția ratând votul popular.

Ultima oară, Trump a câștigat în Colegiul Electoral, însă a pierdut votul popular cu aproximativ trei milioane de voturi. Anterior, în 2000, George W. Bush a ratat votul popular cu aproximativ 500.000 de voturi, deși a câștigat Colegiul Electoral la o diferență infimă, de doar cinci voturi.

În ciuda faptului că Harris menține un avantaj în sondajele la nivel național, ultimele zile au arătat că și acestea devin ușor mai strânse – în sondajul agregat de săptămâna trecută, Harris avea un avantaj de 2,6 procente față de Trump, în timp ce la dat redactării acestui articol, diferența s-a diminuat până la 2,4%.

Sondajele recente individuale arată, similar, un avantaj înre trei și un procent:

  • Sondaj al TIPP Insights (eșantion reprezentativ de 1.1212), între 11 și 13 octombrie
    • Kamala Harris 49% - Donald Trump 46%
  • Sondaj YouGov, comandat de CBS News (eșantion de 2.712), între 8-11 octombrie
    • Kamala Harris 51% - Donald Trump 48%
  • Sondaj co/efficient (eșantion de 2.180), între 6-8 octombrie
    • Kamala Harris 49% - Donald Trump 47%
  • Sondaj RMG Research (eșantion de 2.945), între 7-10 octombrie
    • Kamala Harris 50% - Donald Trump 47%
  • Sondaj Ipsos (eșantion de 1.714), între 4-8 octombrie
    • Kamala Harris 51% - Donald Trump 48%

Sondaje în statele competitive

Șapte state vor decide în acest an câștigătorul alegerilor prezidențiale - e vorba de Arizona, Nevada, Georgia, Carolina de Nord, Wisconsin, Michigan și Pennsylvania - ele fiind cele în care lupta electorală se duce până la ultimul vot. În celelalte 43, situația este destul de clară, pe baza tendințelor electorale, istoricului și a sondajelor este destul de clar că ele sunt deja în suita unuia dintre candidați. 

Statele sigure pentru republicani (în roşu), statele sigure pentru democraţu (în albastru) şi statele competitive (în alb). Şapte state vor decide alegerile prezidenţiale americane din 2024. Hartă: Adrian Dumitru/Antena 3 CNN

Cele șapte state ultra-competitive au în total 93 de electori, iar în 2020, Joe Biden a reușit să le câștige pe toate, deși în acel an se punea problema că și Florida sau Ohio să fie state competitive. În acest ciclu, însă, cele două au devenit tot mai republicane, iar consensul este că ele vor fi, cel mai probabil câștigate de Donald Trump.

Alte state cu potențial de a deveni sau redeveni competitive ar putea fi redefinite în 2028 - Texas sau Florida se numără printre ele.

Sondajele agregate ale FiveThirtyEight arată în felul următor:

  • Arizona
    •  Donald Trump 48,5% - Kamala Harris 46,7%
  • Nevada
    •  Kamala Harris 47,7% - Donald Trump 47,1%
  • Georgia
    • Donald Trump 48,3% - Kamala Harris 47,3%
  • Carolina de Nord
    • Donald Trump 48,2% - Kamala Harris 47,3%
  • Wisconsin
    • Kamala Harris 48% - Donald Trump 47,4%
  • Michigan
    • Kamala Harris 47,8% - Donald Trump 47%
  • Pennsylvania
    • Kamala Harris 48,1% - Donald Trump 47,4%
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole