Antena 3 CNN Politică Grindeanu nu crede că Nicolae Ciucă intră în turul doi la prezidenţiale: „Dacă se retrage, ar putea fi o candidatură comună PSD-PNL"

Grindeanu nu crede că Nicolae Ciucă intră în turul doi la prezidenţiale: „Dacă se retrage, ar putea fi o candidatură comună PSD-PNL"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 21:46 30 Sep 2024 Modificat la 22:17 30 Sep 2024

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD şi ministru al Transporturilor și Infrastructurii, a explicat, în emisiunea În faţa Naţiunii de la Antena 3 CNN, că retragerea lui Nicolae Ciucă din cursa pentru alegerile prezidențiale ar putea deschide posibilitatea discuției de la europarlamentare pentru o  candidatură comună PSD-PNL în cursa pentru Cotroceni. Mai mult, el a spus şi ce scenarii vede posibile între candidați în primul tur, în competiția cu Marcel Ciolacu. 

„Dacă se retrage domnul Ciucă...da. De ce nu? (n.r poate exista o candidatură comună PSD-PNL la prezidențiale 2024). S-a discutat în coaliție mai demult. S-a discutat când am hotărât, undeva în martie, dacă nu mă înșel, să facem alegerile europarlamentare cu alegerile locale, să avem acea listă comună pentru euro. S-a discutat și să avem alegerile prezidențiale în septembrie. Și au fost de acord colegii noștri de atunci, apropo de unele lucruri asumate. Ba chiar au votat în cadrul partidului că alegerile prezidențiale sunt în septembrie, spunând, îmi aduc și aminte unde s-a ținut acea coaliție, la Vila Lac, că trebuie să avem candidat comun la prezidențiale. Nu am mai reluat (n.r discuția cu candidatura comună PSD-PNL) că nu a fost cazul, am văzut ce au spus a doua zi după europarlamentare", a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN.

Referitor la poziția lui Nicolae Ciucă în sondaje, Grindeanu a spus că şi în cele ale formațiunii, liderul PNL nu este pe locul 2.

„Vă spuneam că sunt contracandidați, vreo patru ai lui Marcel Ciolacu care sunt acolo, în jurul marjei de eroare, aproape la fel (n.r în sondajele de opinie interne ale PSD) Poate să fie Ciolacu- Lasconi, Ciolacu -Simion, Ciolacu-Geoană. Nu există alte variante. 

Hai să vedem, ajunge în turul doi (n.r Nicolae Ciucă), să vedem ceva fi. Cei care se califică în turul doi au un bonus pentru parlamentare. Este cât se poate de clar acest lucru. 3-4-5 procente, că e acea teorie a votului util și e clar că se va polariza toată dezbaterea publică pe cei doi candidați care ajung în finală. Asta va avea efect și asupra scorului la alegerile parlamentare.(...)

În turul doi intră Marcel Ciolacu", a spus Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN, subliniind şi varianta în care dacă Ciolacu pierde alegerile prezidențiale e posibil să fie prim-ministru și să rămână președintele PSD. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole