Antena 3 CNN Life Familia Regală britanică i-a transmis un mesaj Prințului Harry de ziua lui, pentru prima dată din 2021

Familia Regală britanică i-a transmis un mesaj Prințului Harry de ziua lui, pentru prima dată din 2021

de Bianca Chirilă    |   

Familia Regală britanică i-a urat duminică Prințului Harry „o aniversare foarte fericită” la împlinirea vârstei de 40 de ani, transmite Sky News.

Mesajul a fost, de asemenea, însoțit de o imagine cu Prințul Harry zâmbind și un emoji cu un tort.

Potrivit media britanice, ultimul astfel de mesaj datează din 2021, anul în care Prinţul Harry şi soţia sa Meghan au afirmat, într-un interviu acordat cunoscutei jurnaliste americane de televiziune Oprah Winfrey, că un membru al Familiei Regale s-a întrebat, pe vremea când Meghan era însărcinată, ce culoare va avea pielea fiului lor, Archie.

Lovitura finală a venit la începutul anului 2023, odată cu publicarea „Spare”, autobiografia Prinţului, fără filtru şi fără compromisuri, extrem de critică la adresa Familiei Regale.

Indicator al acestor tensiuni, ultima apariţie publică a Prinţului Harry şi a fratelui său William a avut loc în septembrie 2022, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

El l-a revăzut foarte scurt pe tatăl său, Regele Charles al III-lea, în februarie anul trecut, când a fost anunţat că acesta din urmă a fost diagnosticat cu cancer.

„La 30 de ani eram neliniştit, la 40 sunt entuziasmat”, a spus vineri Prinţul într-o declaraţie acordată BBC, fără a face însă referire la familia sa.

Mesajul a fost distribuit ulterior și de Prințul și Prințesa de Wales.

La împlinirea a 40 de ani, Prințul Harry va primi o sumă semnificativă lăsată de către străbunica lui. Regina Mamă Elisabeta ar fi înființat un fond special de familie pentru strănepoții ei încă din 1994. Ea ar fi depus 19 milioane de lire sterline în acest fond, iar Prințul Harry va primi o parte consistentă.

Subiecte în articol: familia regala printul Harry aniversare
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile