Emiratele Arabe Unite au anunţat, luni, că au cerut autorităţilor franceze să-i permită să aibă acces consular „urgent” CEO-ului Telegram, Pavel Durov, aflat în prezent în custodia poliţiei, în Paris, relatează Politico.
Durov, cetăţean francez şi emiratez de origine rusă, a fost arestat sâmbătă noapte şi este subiectul unei investigaţii pentru diferite acuzaţii, inclusiv de trafic de droguri şi crimă organizată pe platforma de mesagerie rusească Telegram, conform procurorului din Paris.
„EAU urmăresc atent cazul cetăţenului nostru, Pavel Durov, fondator al Telegram care a fost arestat de autorităţile franceze în Paris, la aeroportul Le Bourget, subliniind faptul că EAU au solicitat guvernului Republicii Franceze să-i ofere toate serviciile consulare necesare, într-o manieră urgentă”, a transmis diplomaţia de la Abu Dhabi.
Arestarea lui Durov a provocat un scandal internaţional, printre apărătorii lui Durov numărându-se şi Elon Musk, care se recomandă un „susţinător al exprimării libere absolute”. PreşedinteleMAcron a declarat, luni, că decizia de a-l aresta pe Durov „nu a fost sub nicio formă politică”.
Telegram, reţeaua socială folosită cu precădere în spaţiul ex-sovietic care se apropie de un miliard de utilizatori, este un instrument cheie de comunicare pentru disidenţi politici, mafioţi şi infractori, dar şi pe frontul din estul Ucrainei.