Antena 3 CNN Politică Cum motivează CCR anularea candidaturii Dianei Șoșoacă: Pune la îndoială garanții esențiale, cum ar fi calitatea de membru UE și NATO

Cum motivează CCR anularea candidaturii Dianei Șoșoacă: Pune la îndoială garanții esențiale, cum ar fi calitatea de membru UE și NATO

Vasile Marcu
3 minute de citit Publicat la 22:04 07 Oct 2024 Modificat la 10:35 08 Oct 2024

Potrivit motivării CCR, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă pentru că aceasta are o conduită politică „sistematică” ce afectează „fundamentele constituționale ale statului român – apartenența României la structurile euroatlantice”. Motivarea a fost trimisă către publicare în Monitorul Oficial. Ea cuprinde, de asemenea, opinia separată a judecătoarei Iulia Scântei.

Judecătorii CCR care au votat pentru respingera candidaturi, au considerat că „promovarea unui discurs constant antidemocratic și antisemit de către doamna Diana Iovanovici Șoșoacă și despre o conduită sistematică, persistentă și îndelungată menită să afecteze fundamentele constituționale ale statului român și ale garanțiilor acesteia, respectiv apartenența României la structurile
euroatlantice. Îndemnul la nerespectarea valorilor fundamentale ale Constituției reprezintă un atac frontal la ideile și principiile democratice și la ordinea constituțională”.

De asemenea, judecătorii CCr susțin că Diana Șoșoacă „pune la îndoială și desconsideră obligația de respectare a Constituției prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanții esențiale ale valorilor și opțiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE și al NATO.”

Aceștia a explicat și că o persoană care ar urma să ocupe funcția de președinte, „exercită această demnitate, prin comportamentul său instituțional și discursul constituțional, trebuie să demonstreze existența respectului și a atașamentului său la valorile constituționale astfel cum acestea transpar din identitatea națională a poporului român și identitatea constituțională a statului
și a societății consacrate în Legea fundamentală.”

„Contestarea lor nu poate fi acceptată, întrucât Președintele României prin natura funcției sale reprezintă un garant al statului de drept și al democrației constituționale, principii care stau la baza organizării și funcționării statului. A nega sau a distorsiona aceste principii echivalează cu a repudia însăși ideea de Constituție și constituționalism, care caracterizează existența statului de drept”, se mai arată în motivarea Curții.

Judecătorii CCR explică și de ce au puterea de a decide ei dacă un candidat poate fi acceptat sau nu.

„Revine în mod exclusiv Curții Constituționale competența de a verifica dacă în exercitarea dreptului politic de a fi ales în funcția de Președinte al României candidatura îndeplinește toate condițiile de eligibilitate rezultate din Constituție. Având în vedere că, în prezenta cauză, se contestă de către autorul sesizării neîndeplinirea unor astfel de condiții de eligibilitate, Curtea, în limitele sesizării sale, urmează să le examineze. Astfel, pentru a determina dacă doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă îndeplinește
condițiile de eligibilitate de natură constituțională referitoare la respectarea Constituției și a democrației, Curtea va evalua conduita și declarațiile sale publice, precum și efectele acestora în plan constituțional.”

„În consecință, Curtea reține, raportat la actele și faptele descrise de contestatori și reținute la paragrafele 7-14 și 22 ale prezentei hotărâri, că înregistrarea candidaturii doamnei Diana IovanoviciȘoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 încalcă condițiile de eligibilitate prevăzute de dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5), ale art.82 alin.(2), corelate cu cele ale art.148 și 149, cu referire la valorile democrației, la statul de drept, la respectarea Constituției corelate cu garanția politicomilitară a acestora, respectiv apartenența României la UE și NATO. Astfel, Curtea va admite contestaţiile formulate și va anula Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024”, concluzionează Curtea Constituțională.

Motivarea completă poate fi citită AICI. 

Iulia Scâtei, opinie separată

Judecătoarea CCR Iulia Scântei, propusă în acest post de PNL, a avut o opinie separată.

Potrivit acesteia, „interdicțiile constituționale și legale menționate mai sus nu sunt incidente în cazul persoanei a cărei candidatura la alegerile prezidențiale din anul 2024 a fost contestată în Dosarul nr. 3043F/2024, neexistând o hotărâre judecătorească definitivă de interzicere a dreptului acestei persoane de a fi aleasă care să fi fost depusă la dosar.”

Potrivit surselor Antena 3 CNN, Marian Enache, a votat pentru interzicerea candidaturii, la fel ca Attila Varga, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Bogdan Licu. Iuliana Scântei și Mihaela Ciochină au votat împotrivă. Iuliana Scântei a fost senator PNL, iar Mihaela Ciochină consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis. De asemenea, cele două judecătoare care au lipsit, Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, au fost numite în funcție de Klaus Iohannis. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole