Copiii unui cuplu de spioni ruşi, reţinuţi în Slovenia în 2022 şi eliberaţi joi în schimbul masiv de deţinuţi între Rusia şi Occident, nu ştiau cine este preşedintele rus Vladimir Putin, a transmis vineri Kremlinul, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.
"Nici nu ştiau cine este Putin", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, în conferinţa sa de presă zilnică.
De altfel, Peskov a adăugat că acei doi copiii şi-au întrebat ieri părinţii cine este bărbatul care i-a întâmpinat la aeroport la Moscova.
„Copiii agenţilor sub acoperire care au sosit ieri au descoperit că sunt ruşi abia când avionul a decolat de la Ankara. Înainte de aceasta, ei nu ştiau că sunt ruşi şi că aveau o legătură cu ţara noastră”, a spus el.
Peskov a mai menţionat că minorii cuplului, care a folosit identităţi argentiniene în misiunea în Slovenia, nici măcar nu ştiu să vorbească rusă. "De aceea (preşedintele rus Vladimir) Putin i-a salutat în spaniolă, le-a spus 'bună seara'", a explicat purtătorul de cuvânt prezidenţial, făcând referire la ceremonia de întâmpinare pe aeroportul Vnukovo din Moscova a celor transferaţi Rusiei în schimbul de deţinuţi cu Occidentul efectuat joi în capitala turcă Ankara.
Aceşti doi cetăţeni ruşi, Artem Viktorovic Dulcev şi Ana Valerevna Dulceva, au utilizat paşapoarte argentiniene false cu numele Ludwig Gisch şi Maria Rosa Mayer Munos şi au fost arestaţi în Slovenia în decembrie 2022 pentru acţiuni de spionaj în favoarea Rusiei. Ei au folosit ca acoperire în Slovenia o societate pentru tranzacţii imobiliare şi antichităţi.
Preşedintele rus i-a primit personal pe cei opt prizonieri eliberaţi în cel mai mare schimb de acest fel cu Occidentul după anul 1985.
În imaginile transmise în direct de televiziunea rusă s-a putut vedea cum Putin l-a îmbrăţişat mai întâi pe Vadim Krasikov, agentul Serviciului Federal de Securitate (FSB) condamnat la închisoare pe viaţă în Germania pentru asasinarea unui fost comandant separatist cecen la Berlin în 2019.
În continuare, el a salutat-o pe Ana Valerevna Dulceva, care a plâns într-o îmbrăţişare cu liderul de la Kremlin, ce i-a dăruit un buchet de flori în prezenţa celor doi copii ai săi. Putin i-a dat un buchet şi fiicei soţilor Dulcev.
FSB a confirmat joi eliberarea a opt cetăţeni ruşi închişi în ţările NATO, în schimbul a 15 cetăţeni străini şi activişti opozanţi ruşi care executau pedepse în închisorile din Rusia, precum şi a unui cetăţean german condamnat la moarte în Belarus.