Donald Trump a acceptat invitația la Casa Albă lansată de președintele Joe Biden pentru o discuție cu scopul tranziției pașnice de putere, relatează Antena 3 CNN.
"Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare întâlnirea care va avea loc în curând și a apreciat foarte mult apelul", a transmis purtătorul de cuvânt al campaniei republicanului.
Atât Biden cât și contracandidata democrată Kamala Harris l-au felicitat deja pe Trump pentru victoria obținută.
"Surse din apropierea lui Donald Trump spun că liderul republican a primit bucuros invitația la Casa Albă. Între timp, presa americană analizează modul în care noua administrație Trump va schimba situația pe plan mondial. The Hill scrie că Trump își dorește să pună capăt războiului ruso-ucrainean înainte de ziua investirii sale și îl are de partea lui și pe JD Vance, nominalizat pentru vicepreședinție. Acesta a vorbit de un acord de încetare a focului între Rusia și Ucraina.
Tot The Hill susține că Trump îl va invita la masa negocierilor pe Volodimir Zelenski și îl va amenința că, în cazul unui refuz, va pierde susținerea financiară militară din partea Statelor Unite ale Americii. De asemenea, președintele ales îl va suna și pe Vladimir Putin și îi va transmite că, dacă nu vine la negocieri, poate să fie sigur că Statele Unite ale Americii vor dubla ajutorul pentru Ucraina. Iar asta cu siguranță nu ar fi bine pentru intențiile lui Vladimir Putin.
Analizele din presa americană se referă și la China, iar Trump a anunțat deja că va impune taxe semnificative pentru produsele fabricate în statul comunist. În ceea ce privește Orientul Mijlociu, câștigătorul alegerilor prezidențiale din SUA își dorește o încetare a focului cât mai rapidă.
Trump intenționează să continue construcția zidului la granița cu Mexic
Howard Stoffer, profesor de Afaceri Internaționale la Universitatea din New Haven, crede că, deocamdată, Trump se va ocupa de chestiunile de natură internă, între care migrația ilegală. El intenționează să continue construcția zidului la granița dintre Statele Unite ale Americii și Mexic și a avertizat, chiar în ultima zi de campanie că, dacă autoritățile din această țară nu iau măsuri menite să stopeze fluxul de migranți infractori către SUA, va impune taxe între 25% și 75% asupra produselor de origine mexicană.
Trump mai are pe agendă și eliminarea măsurilor din administrația democratică menite să reducă emisiile care provoacă încălzirea climei.
Nu în ultimul rând, la nivelul NATO, republicanul își dorește ca procentajul alocat de membri pentru apărare să ajungă la 4% din PIB-ul național, adică ținta actuală, de 2%, să se dubleze. Noul șef politic al alianței, olandezul Mark Rutte, a spus că Trump are dreptate să ceară acest lucru", a relatat Sabrina Preda, realizator News Hour with CNN.
Ce a spus Donald Trump că va face la Casa Albă
În discursul în care și-a anunțat victoria, Trump a promis că va guverna după un principiu simplu: "promisiuni făcute vor fi respectate". O sinteză a celor mai des invocate angajamente ale campaniei sale, în continuare.
Deportarea migranților ilegali
Trump a promis cele mai mari deportări în masă ale migranților ilegali din istoria SUA, precum și finalizarea unui zid la granița cu Mexicul, care a fost început în timpul primei sale președinții.
Reduceri fiscale și taxe protecționiste la importuri
Viitorul președinte a declarat că va pune capăt inflației, va opera reduceri fiscale radicale și a propus ca bacșișurile să nu mai fie impozitate.
El a vorbit, de asemenea, despre impunerea de noi tarife de cel puțin 10% la majoritatea produselor străine.
Relaxarea reglementărilor climatice
Ca și în timpul primului său mandat, Trump a promis relaxeze reglementările de mediu, în special pentru a ajuta industria auto americană.
De asemenea, el își dorește să crească producția de combustibili fosili din SUA, notează BBC.