Antena 3 CNN Externe Biden îl acuză pe Netanyahu că nu face eforturi pentru acordul de pace în Gaza. Mii de israelieni au ieșit în stradă

Biden îl acuză pe Netanyahu că nu face eforturi pentru acordul de pace în Gaza. Mii de israelieni au ieșit în stradă

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 17:57 02 Sep 2024 Modificat la 17:57 02 Sep 2024

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat, luni, că un acord final pentru eliberarea ostaticilor israelieni ținuți de Hamas în Gaza este foarte aproape să fie agreat, dar că nu crede că premierul Benjamin Netanyahu face suficiente eforturi pentru a obține acest acord, relatează The Guardian.

Declarația liderului de la Casa Albă vine după ce WaPo a relatat că SUA intenționează să plece de la negocierile pentru un armistițiu în Gaza dacă cele două părți nu reușesc să se pună de acord asupra unui text final pe care îl vor prezenta în săptămânile următoare.

Principalul punct de blocaj are legătură cu coridorul Philadelphia, aflat de-a lungul graniței Egiptului cu Gaza.

Netanyahu insistă ca Israelul să aibă în continuare controlul asupra coridoarelor din Gaza, motivând că vrea să prevină contrabanda și să prindă luptătorii Hamas.  De cealaltă parte, Hamas vrea retragerea completă a trupelor israeliene.

Șase ostatici uciși

Între timp, mii de israelieni și de americani s-au adunat, luni după-amiază, pentru a participa la înmormântarea lui Hersh Goldberg-Polin, ucis de teroriștii Hamas în Gaza. Înainte de înmormântare, oamenii adunați au acompaniat familia și cortegiul funerar pe jos până la cimitirul din Ierusalim, scrie The Jerusalem Post.

Rachel Goldberg-Polin și Jon Polin, părinții lui Hersh, un tânăr de 23 de ani, au făcut o campanie neobosită de când acesta a fost luat ostatic la festivalul de muzică Nova, pe 7 octombrie.

Săptămâna trecută, însă, fiul lor s-a numărat printre cei șase ostatici uciși de Hamas într-un tunel de sub orașul Rafah.

Duminică, IDF a recuperat cadavrele lui Hersh, Eden Yerushalmi, Carmel Gat, Almog Sarusi, Alexander Lobanov și Ori Danino.

Proteste anti-Netanyahu

Uniunea sindicală israeliană a anunţat grevă generală pentru a pune presiune asupra guvernului să obțină un acord de încetare a focului pentru eliberarea ostaticilor.

Apelul la grevă a venit pe fondul protestelor la nivel național legate de criza ostaticilor. Zeci de mii de israelieni au ieşit în stradă la Tel Aviv în semn de protest faţă de guvernul condus de Benjamin Netanyahu. 

Ei îi reproșează acestuia că nu a reușit să îi aducă înapoi în viață pe cei șase ostatici ale căror cadavre au fost găsite, sâmbătă, de armată, în Fâşia Gaza.

Totuși, justiția israeliană a stabilit că greva trebuie să se încheie.  Decizia a fost luată de judecători de la un tribunal de muncă, care au dispus că greva generală trebuie să se încheie, luni, la 14:30, ora locală.

Liderul Sindicatului Muncitorilor din Israel, Arnon Bar David, a declarat că decizia va fi respectată. Anterior, un alt lider sindical anunța că greva urma să se încheie la ora locală 18:00, mai devreme decât momentul anunțat inițial - marți dimineață.

Duminică, La Tel Aviv, poliţia a intervenit de urgenţă pentru a-i îndepărta pe manifestanţii care scandau împotriva guvernului Netanyahu şi care cereau un acord pentru eliberarea ostaticilor ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole